Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poșta Română. Decizie de ultimă oră

Poșta Română, logo

SURSA FOTO: Poșta Română

Guvernul a decis vineri să desemneze Poșta Română pentru a oferi servicii complete de pregătire și expediere a plicurilor care conțin deciziile de recalculare a pensiilor din sistemul public.

Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poșta Română

Deciziile de recalculare a pensiilor. Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat conform comunicatului de presă al instituției că, datorită ordonanței de urgență adoptate astăzi, deciziile pentru recalcularea pensiilor conform noilor principii (contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate și sustenabilitate) vor ajunge în termenul asumat la beneficiari.

„Datorită ordonanţei de urgenţă aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate şi sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

În prezent, Compania Națională Poșta Română S.A., principalul operator național în domeniul serviciilor poștale cu cea mai extinsă acoperire la nivel național, se ocupă de transmiterea taloanelor de pensii și efectuarea plăților în numerar destinate pensionarilor.

1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru desfășurarea activităților integrate aferente emiterii și transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii

Guvernul României a stabilit, prin acest act normativ, ca Poșta Română să fie instituția care să ofere servicii integrate de tipărire și de pregătire a plicurilor în care se transmit deciziile de recalculare a pensiilor. Cei peste 4,7 milioane de pensionari vor primi acasă noile decizii de pensionare, în urma recalculării pe baza principiilor echității, contributivității și stabilității în muncă, stabilite de noua lege a pensiilor.

Compania Națională Poșta Româna S.A., în calitate de operator național în domeniul serviciilor poștale cu cea mai mare acoperire națională, corespunde tuturor exigențelor în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, asigură în prezent fluxul eficient de transmitere a tuturor documentelor de corespondență cu Casa Națională de Pensii Publice, cu casele teritoriale de pensii, cu beneficiarii sistemului public de pensii și a plății pensiilor în numerar pentru un număr de aproximativ 2,5 milioane de beneficiari.

Măsura de instituire a unui cadru legal de distribuire a deciziilor rezultate în urma procesului de recalculare a dosarelor de pensii este prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență – Jalonul 239.

Poșta Română/SURSA FOTO: Dreamstime

Recalcularea pensiilor: Ajustări substanțiale și plată într-o singură tranșă

Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor, a anunțat că începând cu 1 septembrie va avea loc recalcularea pensiilor pentru aproximativ trei milioane de pensionari. Aceștia vor primi sume suplimentare, variind de la sute până la mii de lei.

Ministrul a subliniat că Ministerul Muncii a confirmat că aceste recalculări nu vor fi efectuate în etape.

Pentru a acoperi aceste ajustări, bugetul pentru anul 2024 a fost estimat la o sumă totală de 10 miliarde de lei, conform prevederilor legale în vigoare.

„Noi am primit o fișă financiară din partea Ministerului Muncii. Este exclus ca majorările să fie date în tranşe. Bugetul pentru anul 2024 este construit pentru a achita aceste recalculări a pensiilor într-o singură tranșă.

Cele 10 miliarde de lei, conform estimărilor și calculelor făcute de Ministerul Muncii, sunt cuprinse în bugetul de stat și din această, din acest punct de vedere, legea în vigoare la această dată spune foarte clar că se achită recalcularea într-o singură tranşă”, a spus Marcel Boloş la Antena 3 CNN.

Legea nouă a pensiilor introduce un proces de recalculare în două etape distincte.

În prima fază, care va începe la 1 septembrie, statul va efectua recalcularea pensiilor pe baza informațiilor existente în dosarele pensionarilor.

A doua etapă presupune o nouă evaluare care trebuie finalizată în decurs de șase luni de la 1 septembrie.

Pensionarii care pot dovedi venituri suplimentare prin adeverințe au posibilitatea să le depună la casele de pensii locale. Aceștia vor beneficia de ajustări ale pensiilor pe baza noilor documente.

Pentru cei care nu pot depune aceste adeverințe până la 1 septembrie, există opțiunea de a le prezenta ulterior, iar pensiile revizuite vor fi acordate începând cu luna următoare depunerii documentelor.