Deciziile de recalculare. Când vor ajunge acasă la pensionari: Oamenii îşi primesc drepturile

pensionari

SURSA FOTO: pixabay.com

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a anunțat când își vor primi românii deciziile de recalculare. Acesta a mai spus că trimiterea acestora nu întârzie.

Când primesc românii deciziile de recalculare?

Daniel Baciu afirmă că procesul de trimitere a deciziilor de recalculare a pensiilor nu întârzie deloc. El asigură că seniorii vor primi documentele la timp pentru a putea beneficia de pensiile majorate începând cu 1 septembrie 2024.

Baciu a subliniat că este necesar să respecte acest termen pentru ca oamenii să fie informați în legătură cu drepturile lor conform noii legi a pensiilor.

El a asigurat că nu există întârzieri, ci că totul se desfășoară conform planului, pentru ca oamenii să-și primească drepturile cuvenite.

”Trebuie să adoptăm un act normativ. Se lucrează la Casa de Pensii pentru ca aceste decizii să ajungă în timp util, astfel încât, cu prima zi lucrătoare din septembrie, oamenii să își primească drepturile de pensie.

Noi trebuie să ne încadrăm în acest timp pentru ca oamenii să le primească până în septembrie, astfel încât să știe care sunt drepturile ce li se cuvin prin noua lege a pensiilor.

Nu suntem în întârziere, suntem în grafic, astfel încât oamenii să își primească drepturile care li se cuvin”, a declarat Daniel Baciu.

SURSA FOTO: Facebook

70% dintre pensionari vor primi mai mulți bani de la 1 septembrie

Șeful CNPP a reiterat că începând cu 1 septembrie, aproximativ 70% din pensionari vor beneficia de majorări ale sumelor primite lunar.

În acest an au avut loc două majorări ale pensiilor. Prima a avut loc la 1 ianuarie, când pensiile au fost majorate cu 13%.

A doua majorare va avea loc în septembrie, când vor fi recalculate aproximativ 5000 de dosare în sistemul public.

După această recalculare, aproximativ 70% din pensionari urmează să beneficieze de majorări ale pensiilor.

”Anul acesta avem două majorări ale pensiilor. Una la 1 ianuarie, când s-a majorat cu 13%, și mai avem ce-a de-a doua în septembrie, când vorbim de recalcularea celor 5000 de dosare aflate în plată, în sistemul public. După această recalculare, în jur de 70% din pensionari vor avea majorări ale pensiilor”, a spus el.

În plus, Daniel Baciu a comunicat că cei care doresc să-și achiziționeze vechime pentru pensie își pot continua demersurile în acest sens.

”În momentul de față, avem o prevedere clară în lege, pe care am considerat că trebuie să o permanentiză, un act normativ pentru cumpărarea retroactivă. Această posibilitate era valabilă și în noua lege a pensiilor și a fost un real succes. Cine are această posibilitate, să o facă”, a spus mai spus Daniel Baciu.

Daniel Baciu (SURSA FOTO: Facebook, Daniel Baciu)

Modalitatea prin care vor fi trimise deciziile

Deciziile vor fi expediate românilor prin poștă, fiind necesară confirmarea primirii acestora.

El a menționat că s-a ajuns la o înțelegere privind modalitatea de trimitere a acestora. Șeful CNPP a precizat că expedierea acestor decizii va fi cu confirmare de primire, prin servicii recomandate. Astfel, se va asigura o distribuție adecvată.

Baciu a adăugat că sunt în discuții cu Poșta Română pentru aspecte tehnice legate de distribuirea deciziilor de recalculare și că în săptămâna viitoare este posibil să finalizeze un act normativ în acest sens.

De asemenea, el a menționat că începând din această lună, deciziile vor fi tipărite în casele teritoriale de pensii.

”Cu siguranță pensionarii vor primi aceste decizii de recalculare. Am ajuns la o formă privind modalitatea de trimitere, pentru că este foarte important, aceste decizii trebuie să le trimitem automat cu confirmare de primire, recomandate, nu putem să le trimitem pur și simplu cu o expediție simplă.

Purtăm discuții pe aspecte tehnice cu Poșta Română privind modul de distribuire a acestor decizii de recalculare. Săptămâna viitoare probabil vom definitiva și acest act normativ care vizează această prestație pe care compania Poșta Română o face către noi și aceste decizii, din această lună, începem deja să le tipărim în casele teritoriale de pensii.

Nu există un termen prevăzut de lege privind expediția acestor decizii, noi trebuie ca, odată cu data de 1 septembrie, oamenii să își primească drepturile recalculate, exact cum prevede noua lege a pensiilor”, a explicat Daniel Baciu.