Anul 1940. Se știe din orice carte de istorie contemporană despre Al Doilea Război Mondial că la 10 mai trupele germane au început operațiunile terestre și aeriene împotriva Franței, Belgiei și Olandei. Trupele britanice au fost trimise să sprijine aliații continentali, dar n-au reușit să oprească râul de tancuri sprijinite de escadrilele de bombardiere Junkers Ju-87 Stuka. A fost un Blitzkrieg, rezistența prăbușindu-se până la 25 iunie.
Un astfel de dezastru militar trebuia să aibă niște cauze și să ascundă niște vinovați. Istoricii vânează de opt decenii responsabilii de dispariția Franței din rândul marilor puteri ale planetei și au găsit că Linia Maginot n-a fost performantă pentru a face față diviziilor germane și nici la nivel de mentalitate nu s-a stat prea bine pentru că soldații credeau că fortificațiile înseamnă un zid de netrecut. Nici armamentul n-a fost din cel mai performant și comandanții erau prea atașați de ideile din prima conflagrație mondială.
Savanții contemporani trăiesc într-o lume a iluziilor și nu vor să scape din această capcană construită de cei ce au scris primii despre evenimente. Linia Maginot a rezistat multor atacuri frontale sprijinite de aviație și de tunurile de mare calibru. A fost folosită și de germani în 1944.
Comandamentul francez a reactivat unele adăposturi pentru a face față războiului dus cu arme nucleare. Era o soluție ieftină în timpul Războiului rece. Armamentul din fortificații era perfect împotriva valurilor de infanteriști și existau tunuri pentru tirul la distanță. Dotarea trupelor franceze nu lăsa de dorit din moment ce exista o superioritate numerică și calitativă la capitolele artilerie, tancuri și avioane.
Partea proastă este că n-au fost utilizate cum trebuie din punct de vedere militar. Nici acțiunile generalilor n-au fost greșite în raport cu propriile idei de acțiune.
Oare care să fie cauza nenorocirii trupelor occidentale în confruntarea cu forțele naziste? Explicația a fost oferită de analistul militar german Karl-Heinz Frieser în lucrarea Mitul Blitzkrieg-ului Campania Wehrmacht-ului în Vest 1940.
Soldații germani au constatat că nu există un război înverșunat, că trupele franceze nu apără fiecare sat și fiecare casă. Nu exista o luptă de partizani. Mai mult. Hitler era lăudat că a invadat Franța prin mesaje pe ziduri. Multe tancuri superioare renumitelor Panzere au fost blocate în urma sabotajelor. Pare greu de crezut pentru cititorul de astăzi, intoxicat cu documentare despre tancurile germane, că acestea erau complet depășite în ceea ce privește performanțele tehnice.
Avioanele săreau în aer pentru că erau perforate conductele de alimentare cu benzină și combustibilul ajungea la piesele încinse. Muncitorii din fabrici nu se oboseau să livreze cantități cât mai mari de arme și muniții pentru front.
Cum se explică această deschidere a drumului chiar prin acțiunile unor francezi? Simplu. Foarte simplu chiar. Comuniștii francezi au primit ordin de la Moscova prin intermediul Cominternului să facă totul pentru sabotarea mașinii de război a propriei țări și să coopereze cu naziștii. Drumul tancurilor a fost deschis pentru că se știa exact pe unde trebuie acționat.
Informația este vitală în războiul modern. Este interesant că această prietenie a durat până când forțele germane au atacat Uniunea Sovietică și abia atunci au început acțiunile partizanilor comuniști împotriva ocupantului, care a avut grijă să reprime dur foștii colaboratori ideologici.
Un ordin de la Moscova a nimicit Franța capitalistă, definită drept un rău mai mare decât Germania nazistă. Această politică a lui Stalin a costat foarte scump Uniunea Sovietică începând din 22 iunie 1941, armata germană având în dotare mult armament de captură de origine franceză.
Iosif Stalin a dorit să distrugă capitalismul occidental cu ajutorul naziștilor și era să piară Rusia comunistă din cauza unei mișcări de nuanță socialistă, rudă cu comunismul.