„Domnule, eu recunosc că m-a luat și pe mine prin surprindere. Și, după cum foarte bine știți, m-am exprimat și public acum două săptămâni, când le-am cerut și eu, ANAF-ului, să facă ceva în sensul ăsta, să găsească o soluție să nu blocăm toată țara la un ghișeu”, a susținut Tudose în fața jurnaliștilor.
Guvernul urmează să adopte, în prima sa şedinţă, care va avea loc pe 31 ianuarie, o ordonanţă privind amânarea termenului de depunere a Declaraţiei 600, a anunţat, luni, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea.
Potrivit acestuia, decizia a fost luată în urma unei discuţii pe care a avut-o în cursul zilei de luni cu premierul desemnat Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, dar şi cu partenerii din coaliţie.
‘Am discutat despre declaraţia 600. Am solicitat ca pe 31 ianuarie, în prima şedinţă de Guvern, să adopte o ordonanţă pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie, pentru a le da posibilitatea ca în perioada imediat următoare să meargă până la eliminarea Declaraţiei 600, cu condiţia să găsească soluţia pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuţii să rămână asiguraţi în sistemul de asigurări şi să găsească o soluţie civilizată pentru a elimina disconfortul celor care au fost sau care ar trebui să depună această declaraţie’, a afirmat Dragnea.
Persoanele fizice care au obţinut venituri extra-salariale cumulate de minim 22.800 lei în 2017 trebuie să depună, până la 31 ianuarie, Declaraţia 600, document care vizează obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale, respectiv contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.