Proiectul de la Roşia Montană are nevoie în primul rand de o evaluare corectă din partea autorităţilor române, care să ţină cont în special de punctul de vedere exprimat de comunitatea locală, a declarat Corina Vinţan, managing partner Links Associates, o companie de comunicare strategică şi fost purtător de cuvânt al MAE. „În evaluarea pe care autorităţile române o vor face, acestea vor trebui să ţină cont de faptul că acesta va fi practic primul proiect minier a
Proiectul de la Roşia Montană are nevoie în primul rand de o evaluare corectă din partea autorităţilor române, care să ţină cont în special de punctul de vedere exprimat de comunitatea locală, a declarat Corina Vinţan, managing partner Links Associates, o companie de comunicare strategică şi fost purtător de cuvânt al MAE.
„În evaluarea pe care autorităţile române o vor face, acestea vor trebui să ţină cont de faptul că acesta va fi practic primul proiect minier al Românei bazat pe principiile mineritului responsabil enunţate de Uniunea Europeană şi care va produce dezvoltare durabilă în zona şi avantaje evidente pentru întreaga economia românească”, a declarat Vinţan.
“Declaraţia Ambasadorului Ungariei, Excelenţa Sa Domnul Füzes Oszkár aflat în vizită la Roşia Montană, prin care acesta precizeaza că „Proiectul de la Roşia Montană nu este bun şi util pentru România, în momentul de faţă Guvernul Ungariei spune NU acestui proiect”, se aşează în continuitatea discursului guvernelor maghiare din ultimii ani.
Declaraţia arată însă o totală lipsă de încredere a Domnului Ambasador în capacitatea României de a-şi exploata responsabil resursele. Înainte că autorităţile române să prezinte concluziile evaluării proiectului minier de la Roşia Montană, Ambasadorul Ungar dă o rezoluţie, invocând în permanenţă tragicul accident de la Baia Mare. Deşi ingrijorarea Ambasadorului Ungariei este de inteles, Domnia sa pune un semn de egalitate între cele două proiecte miniere care sunt la distanţă de 10 ani unul de altul, timp în care acest domeniu a fost puternic reglementat în Uniunea Europeană.
România este una dintre ţările europene cu bogate resurse minerale, care are capacitatea de a-şi reinventa industria minieră în conformitate cu reglementările existente la nivel international şi european. În acest fel, România ar contribui la întărirea strategică a Uniunii Europene în ceea ce priveste resursele nonenergetice, în conformitate cu „Iniţiativa privind materiile prime: necesităţile pentru asigurarea creşterii economice şi locurilor de muncă în Europa” emisă de Comisia Europeană.
DETALII
Citeşte şi Ungaria spune „Nu” proiectului Roşia Montană