Luni, președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a declarat când se vor apropia americanii de o imunitate colectivă împotriva coronavirusului.
Luni, președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a declarat când se vor apropia americanii de o imunitate colectivă împotriva coronavirusului. Joe Biden, a estimat că Statele Unite se vor apropia de imunitatea colectivă în faţa COVID-19 până în vară. Președintele și-a afișat de mai multe ori încrederea în dezvoltarea vaccinurilor, notează AFP. „Sunt încrezător în faptul că până în vară ne vom apropia semnificativ de imunitatea colectivă.”, a declarat liderul de la Casa Albă. Acesta a adăugat că toţi americanii care vor doresc să se vaccineze vor putea face asta din primăvară.
Biden a luat decizii importante
Joe Biden a anulat luni, 25 ianuarie, o decizie luată de către predecesorului său Donald Trump. Este vorba despre o interdicție ce viza întreaga armată a Statelor Unite. Joe Biden a anulat decizia conform căreia persoanele care urmau tratament hormonal sau de chirurgie de reorientare a genului aveau interzis de la înrolarea în armata americană. Preşedintele american a semnat un decret potrivit căruia „toţi americanii calificaţi pentru a servi în forţele armate ale SUA trebuie să o poată face.”, a anunţat Casa Albă.
„Preşedintele Biden consideră că identitatea sexuală nu ar trebui să fie un obstacol pentru serviciul militar. Forţa Americii rezidă în diversitatea sa.”, a adăugat executivul american. „Să le permiţi tuturor americanilor apţi să-şi servească ţara în uniformă este mai bine pentru armată. Și pentru ţara noastră, pentru că o forţă incluzivă este o forţă mai eficientă. Mai simplu spus, este ceea ce este corect şi este în interesul nostru naţional”, se mai menţionează în comunicat.
Se alocă miliarde de dolari!
Anunț surpriză din partea lui Joe Biden! El l-a informat pe președintele mexican că SUA vor aloca o sumă impresionantă de bani pentru a sprijini financiar dezvoltarea economică a mai multor țări din America Centrală. Măsura vine pentru a diminua efectele negative ale afluxului masiv de refugiați cu care s-au confruntat SUA în ultimii ani. Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a declarat sâmbătă că omologul său american, Joe Biden, l-a informat că va aloca 4 miliarde de dolari. Banii vor fi cu titlu de ajutor pentru Guatemala, El Salvador şi Honduras, relatează AFP.