Fostul președinte al PSD Victor Ponta îi avertizează public pe premierul Viorica Dăncilă și ministrul Eugen Teodorovici. Ponta a declarat, duminică, într-o conferință de presă că, în opinia sa, ordonanța de urgență 114, care prevede, printre altele, taxarea băncilor, este ”o mineriadă economică”, organizată de Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici.

”Ordonanța 114, dată între Crăciun și Anul Nou, a fost o mineriadă economică. Au venit cu bâtele, Vâlcov cu Teodorovici, s-au pus cu bâtele pe toată lumea. Acum, sigur, trebuie să mai panseze băncile, societățile din energie.” – a spus Ponta.

De asemenea, fostul premier este de părere că, după ordonanța de urgență 114, înființarea Fondului Suveran de Investiții ”este cel mai mare jaf din istoria României”.

”După această mineriadă, Fondul Suveran este cel mai mare jaf din istoria României, de la invazia sovietică încoace. Pentru că tot ceea ce România mai are, Hidroelectrica, Romgaz… ați văzut, zilele astea bagă la Fondul Suveran să le fure și Imprimeria Națională și Loteria, adică tot ce a mai rămas vacă de muls este dusă în staulul lui Vâlcov. Măcar de ar fi mulse, dar acolo vor fi omorâte și împărțite, vândute pe bucăți.

Cred foarte tare și sper ca doamna Dăncilă și cancelaria nouă pe care și-o formează să reușească să o protejeze cât de cât, pentru că eu am mai spus și o mai spun: cei care semnează Fondul Suveran nu sunt nici Dragnea nici Vâlcov, care, de fapt, fac bani acolo. O să semneze Dăncilă, o să semneze Teodorovici.

Eu nu cred că Toader semnează, îl cunoaștem foarte bine și e prea deștept să facă așa ceva, va da 184 de observații. Și atunci, Dăncilă cu Teodorovici vor merge în închisoare. Nu anul ăsta. La anul, peste 2, peste 3. Nicio țară nu-și permite să lase nepedepsiți pe cei care fură avuția națională.” – a spus fostul președinte al PSD Victor Ponta.

Fondul Suveran de Investiții, adoptat de Guvern prin Ordonanță de Urgență, după ce CCR a respins legea

 

Guvernul a făcut un prim pas pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Prin ordonanţă de urgenţă, Executivul a decis ca fondul să poată fi alimentat cu bani şi acţiuni de la cele mai profitabile companii deţinute de stat.

Potrivit Constituției, Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat săptămâna trecută că liberalii vor sesiza Avocatul Poporului cu privire la OUG referitoare la înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

La rândul său, senatorul PMP Traian Băsescu a afirmat că ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii reprezintă “cea mai mare samavolnicie împotriva României”. Totodată, el s-a întreabat dacă Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, “va îndrăzni” să atace această OUG la CCR.

“Cel mai probabil va prefera să mai primească un bacşiş de la Dragnea şi majoritatea parlamentară şi să plece într-un nou concediu, că o fi surmenat?”, a mai afirmat Băsescu.

Fondul Suveran de Investiții

La sfârșitul anului trecut, Executivul a aprobat cadrul legal de înfiinţare a fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii, ce vor fi organizate ca societăţi pe acţiuni, în condiţii care vor fi stabilite separat prin hotărâri de guvern şi vor fi administrate în sistem dualist de către un Consiliu de supraveghere şi un directorat.

Fostul reședinte al României Traian Băsescu a afirmat că ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii reprezintă “cea mai mare samavolnicie împotriva României”. 

Opoziţia a criticat legea iniţiată de PSD-ALDE, acuzând că Fondul Suveran va fi un sac uriaş de 9 miliarde de lei, aflat la discreţia puterii. Pe lista celor 33 de compani care ar fi intrat în Fondul Suveran se aflau nume mari, precum OMV Petrom, Romgaz, Hidroelectrica şi Antibiotice.