Declarația pe propria răspundere! Unii români deja o completează

Numărul mare de cazuri de coronavirus din România a determinat autoritățile să ia măsurile necesare în încercarea de a-l stabiliza. În acest context s-au închis restaurante și cinematografe, masca de protecție a devenit obligatorie în jurul școlilor iar unele zone au intrat în carantină pentru 14 zile și trebuie să completeze declarația pe proprie răspundere dacă vor să părăsească zona.

În această situație se află satul Dobra, din județul Dâmbovița. Aceasta a fost carantinată pentru două săptămâni din cauza numărului mare de cazuri înregistrat în ultimele zile.

Potrivit autorităților, în Dobra rata de incidență era, la data de 8 octombrie, de 5.95 la mia de locuitori. Concret, 21 de cazuri la o populație de 3.531 de oameni, notează adevărul.ro.

În acest context, Departamentul pentru Situații de Urgență a decis vineri seara că trebuie instaurată carantinarea zonei, începând cu ora 22:00.

Noile reguli i-au surprins pe localnici

Deși rata de incidență este una ridicată, localnicii s-au arătat surprinși la noile reguli dure impuse de către autorități. Cei care tranzitau zona s-au văzut nevoiți să ocolească.

Mai mult decât atât, cei care aveau programate nunți sau botezuri au trebuit să anuleze evenimentele.

În plus, cei care vor să intre sau să iasă din Dobra trebuie să prezinte o declarație pe proprie răspundere care va trebui să arate așa:


Cazuri coronavirus, 10 octombrie

GCS transmite că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  116.628 de  pacienți au fost declarați vindecați.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste  pragul de 1,5 sunt următoarele:

  • București – 2,39
  • Alba – 2,16
  • Vâlcea -2,0
  • Iași – 1,85
  • Bacău – 1,75
  • Neamț – 1,72
  • Teleorman – 1,71
  • Sălaj – 1,67
  • Sibiu – 1,56
  • Caraș-Severin – 1,55
  • Cluj – 1,54
  • Vaslui – 1,54

Până astăzi, 5.358 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 09.10.2020 (10:00) – 10.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (39 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-everin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.