Țările din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au anunțat un ajutor militar pentru Ucraina de cel puțin 40 miliarde de euro. Pachetul va fi acordat anul viitor, potrivit declarațiilor făcute la finalul Summitului de la Washington.
Potrivit declarațiilor finale de la Summitul NATO organizat la Washington, Alianța se angajează să ajute Ucraina cu 40 de miliarde de euro „pentru anul viitor”.
NATO a anunțat un ajutor de cel puțin 40 miliarde de euro
Cele 32 de ţări membre NATO, reunite în cadrul unui summit la Washington, SUA, au precizat că intenționează să elibereze „un pachet de bază de cel puţin 40 de miliarde de euro pentru anul viitor”. Ulterior, s-au angajat să mențină asistenţa de securitate la „un nivel sustenabil”, astfel încât „Ucraina să câştige”.
„Intenţionăm să eliberăm un pachet de bază de cel puţin 40 de miliarde de euro pentru anul viitor, iar apoi să menţinem asistenţa de securitate la un nivel sustenabil, pentru ca Ucraina să câştige”, au precizat cele 32 de ţări membre.
De asemenea, liderii din Alianță au exprimat „profunde preocupări” cu privire la apropierea dintre Rusia şi China. Potrivit declarației comune, strângerea parteneriatului strategic dintre cele două țări vizează „să destabilizeze ordinea internaţională bazată pe reguli şi să o remodeleze”.
Cele 32 de ţări membre au denunțat și sprijinul Beijingului pentru efortul de război al Rusiei în Ucraina.
„Strângerea parteneriatului strategic între Rusia şi China, precum şi încercările lor, conjugate, care vizează să destabilizeze ordinea internaţională bazată pe reguli şi să o remodeleze, provoacă preocupări profunde”, au conchis liderii celor 32 de țări membre la încheierea Consiliului Atlanticului de Nord, cea mai înaltă instanţă politică a alianţei militare occidentale.
Șefii de stat şi de guvern ai Alianţei s-au reunit la Washington
Amintim că şefii de stat şi de guvern ai Alianţei Nord-Atlantice s-au reunit la Washington pentru a sărbători cea de-a 75-a aniversare a Alianţei.
Cu această ocazie, ei au reafirmat legătura transatlantică durabilă dintre naţiuni.
„Suntem uniţi şi solidari în faţa unui război brutal de agresiune pe continentul european şi într-un moment critic pentru securitatea noastră”, au transmis aceștia.
Liderii au amintit și de faptul că NATO este o alianţă defensivă. Astfel, angajamentul țărilor membre este de a se apăra reciproc și de a proteja fiecare centimetru de teritoriu aliat în orice moment, precum este consacrat în articolul 5 din Tratatul de la Washington.
Aceștia au spus și că vor să asigure apărarea colectivă, împotriva „tuturor ameninţărilor şi din toate direcţiile, pe baza unei abordări la 360 de grade”.
Astfel, îndeplinesc cele trei sarcini fundamentale ale Alianței:
- descurajarea şi apărarea;
- prevenirea şi gestionarea crizelor;
- securitatea prin cooperare.
Liderii Alianței au subliniat și că sunt uniți de trei valori comune:
- libertatea individuală;
- drepturile omului;
- democraţia şi statul de drept.