România va ieși din starea de urgență pe data de 15 mai. Cu câteva zile înaintea acestei date unii români au început deja să se relaxeze.

Dezastru după ciuntirea ordonanțelor militare

Unii români par să ignore deja prevederile Ordonanţelor Militare. Au luat cu asalt magazinele, fără a fi foarte atenţi la măsurile de distanţare socială.

A fost dezastru la intrarea într-un magazin de bricolaj din zona Corbeanca. Zeci de oameni stăteau la coadă pentru a face cumpărături. O situaţie asemănătoare s-a putut înregistra şi în cursul zile de vineri într-un market din Bucureşti al unui lanţ de magazine de tip discount.

Circa 100 de cumpărători nu respectau distanța socială, conform adevarul.ro. Cei care şi-au terminat de făcut cumpărăturile au fost nevoiţi să stea la coadă mai bine de un sfert de oră pentru a le achita.

Relaxarea românilor vine după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că actul normativ prin care erau stabilite amenzile pentru nerespectarea ordonanţelor militare este neconstituţional, şi astfel persoanele şi firmele nu mai pot fi amendate pentru încălcarea restricţiilor. Se poate spune că judecătorii constituţionali au pus capăt cu zece zile mai devreme stării de urgenţă.

Reamintim că Decizia CCR arată că OUG 34/2020 este neconstituţională în ansamblul său, pentru că “a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituţie, întrucât prin conţinutul său normativ a vizat restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă şi protecţie socială, dreptul la informare, libertatea economică)”, mai spune sursa citată.