Senatoarea Diana Șoșoacă a criticat nunta lui George Simion cu Ilinca. Ea a declarat că îi e milă de Ilinca fiindcă s-a căsătorit cu un om politic controversat, la o vârstă prea mică, după părerea senatoarei.

„Mie știi de cine îmi e milă? De fetița asta. Are 22 de ani (n.red informația vehiculată de Diana Șoșoacă este falsă, Ilinca Simion având, de fapt, 24 de ani) am fost amândouă de vârsta asta. Eu la 22 de ani mă și măritam prima oară.

Pornești cu atâtea  visuri. Normal, ar trebui să ai un om cu care să pornești în viață, la 22 de ani, crezi că toată lumea îți aparține, ești fericită, îl vezi ca pe Făt-Frumos, ai vrea să te duci să alergi cu el, să te ții de mână, să alergi prin ploaie, să te săruți în ploaie, să te duci la malul mării să te tăvălești prin valuri, să te duci să fii fericită, să intri în discoteci, să ai niște petreceri private.

Ea este privată de toate astea. Dacă ea își închipuie că va avea parte de acest romantism, eu am văzut-o cum e, e romantică. Întâmplător este bună prietenă cu o prietenă de-a mea.

Păcat că și-a lăsat iubitul cu care era de vreo doi ani de zile pentru a face acest pas pe care eu nu îl văd bine. Ea este o fată romantică, este o fată visătoare și, din păcate, din punctul meu de vedere, cum văd eu politica, deci din punctul ăsta de vedere, nu mă refer la Simion, treaba lui, treaba lor ce e în bucătăria lor, dar politica este o mare nenorocire.”, a spus Diana Şoşoacă.

Diana Șoșoacă, despre motivul pentru care Ilinca s-a căsătorit cu George Simion

Totodată, Diana Șoșoacă a fost întrebată dacă Ilinca s-a căsătorit cu George Simion „din interes”. Ea a spus că nu își dorește să facă astfel de presupuneri.

„Trec peste chestia asta, trec. Nu e problema diferența de vârstă, Adriana, este problema a luptei pe care o face, o mimeză Simion, ceea ce poți tu să faci la 22 de ani, ceea ce îți dorești și ceea ce îți poate oferi această politică. Politica nu îți permite să ai viață, politica te distruge din punctul de vedere al familiei și cred că ai văzut, Adriana, ce probleme sunt.

Din păcate pentru ea, îmi pare sincer rău. E atât de frumușică, de delicată, de senzuală. Eu îi urez să aibă parte de fericire, dar permite-mi, și ca mamă, și ca soție, și ca mai ales ca politician care are o luptă cumplită cu  sistemul, nu o văd bine. Îmi pare rău, eu le urez fericire, să le dea Dumnezeu numai bine, dar nu.”, a spus Șoșoacă.

Diana Șoșoacă îi critică nunta lui George Simion

De asemenea, Diana Șoșoacă a spus că nu este de acord cu modul în care George Simion și-a organizat nunta. Ea susține că din salariul de parlamentar de 10.000 de euro și-ar fi permis să își organizeze singur nunta.

„Este urât ceea ce se întâmplă, pentru că s-a ajuns să cerșești ca să-ți faci propria nuntă mi se pare dezgustător și lamentabil. Cred că în România sunt atâția zeci de mii, sute de mii de oameni  care nu au salariul lui de parlamentar, hai să zici 90% donează, ok, dar el spune cu gurița lui, că are  vreo 10 000 de euro pe mână, ceea ce înseamnă că el își bagă în buzunar toți banii pe care statul român. Păi, bine, mă, ai 10 000 de euro în buzunar și tu nu ești în stare să-ți cumperi două tone de brânză? Pe bune? Trebuie să ți le dea Gigi Becali?

Mai mult decât atât, a apărut o listă, le cerea oamenilor de unde să ia roșii, de unde să ia ardei. Nu ți-e rușine? Chiar nu ți-e rușine? Este o mizerie, asta este țigăneală, nu știu cum să-ți explic, este mizerabil să faci așa ceva. Adică nu știi unde-s târgurile de legume să te duci să-ți cumperi legume?

Nu știi că aici în Vâlcea cel puțin, mai ales acolo pe la Măciuca, sunt o groază de oameni care au sere, au de toate și îți pot vinde. Trebuie să faci mizeria asta? Păi, oameni buni, ia gândiți-vă voi care v-ați căsătorit copiii, voi cu salarii modeste, de 1000 și ceva de lei- 2000 de lei, nu v-ar fi stat și vouă bine să vă dea domnul Gigi Becali două tone de brânză? Nu v-ar fi fost și vouă bine să aveți atâta ajutor, să facă atâta tam tam.”, a mai spus Diana Şoşoacă.