Tonel Pop face dezvăluiri incredibile despre probele ADN care au fost trimise la laboratoarele FBI pentru a fi analizate. Potrivit acestuia INML a distrus singurele probe din care se putea extrage ADN. În momentul de față, cercetătorii susțin că nici măcar sexul nu se poate determina de pe urma rămășițelor osoase.
Tonel Pop a declarat că oasele care au ajuns la FBI sunt inutile și că nu se poate demonstra ADN-ul. De asemenea, nu se poate determina nici măcar dacă oasele sunt de proveniență umană sau animală.
„La FBI s-au trimis nişte oase, acele oase presupuse ale Luizei de anchetatori, Dincă nu a spus că sunt ale ei, iar aceste rămăşiţe de oase sunt cele mai panarame oase pentru că nici macar nu se ştie dacă sunt de natură umană, au fost duse în laborator şi foarte multe din aceaste oase nu au putut determina dacă sunt de natură umană sau animală! Aceste oase nu erau arse complet, nu erau calcinate, le-au decupat şi tot ce a fost mai bun de unde putea fi extras ADN a fost făcut pulbere. Tot ce a fost mai bun a fost distrus de INML! Acolo au decupat tot ce e ars, şi tot ce a fost bun deja a fost distrus. Acolo au nişte rebuturi, nişte oase din care nu mai poţi scoate ceva”, a spus Tonel Pop la România TV.
„La cadavru, nu spun la care, dacă nu găsești oasele bazinului sau ale craniului nu poți determina sexul. Si atunci determini pe cromozomi. Dacă nu ai putut lua ADN, care este izvorul celulei, cum ai putut să determini sexul? Pentru că trebuie să găsești cromozomii! Practic sunt într-o nebunie, dacă nu ai găsit ADN, așa cum au spus, dar nu au nici bazin, nici oasele capului, nu ai cum să determini sexul! În laborator nu au găsit celule să vadă dacă e om sau alte specii”, a mai spus Tonel Pop la România TV.
„Procurorii nu mi-au permis să pun întrebări încuietoare pentru acești specialiști, indicându-mi că dacă vreau întrebări amănunțite să îi întreb în dosarul în care sunt făptuitori. A fost un impediment, nu am putut sa întreb dacă INML are acreditare legală și internațională obligatorie. Și credeți-mă că nu le au pe toate! Dacă tragem linie, pentru că judecătorii vor avea nevoie și de opinia specialiștilor, când vor afla că nu au putut scoate cromozomii, ce să mai ne ducem să spunem că sunt ale Luizei sau Alexandrei?”, a încheiat Tonel Pop.
„Nu cred că poate fi trimis în judecată pentru niciuna din presupusele fapte. Lucrurile par că s-au complicat și mai mult pt anchetatori care țin cu dinții de ceea ce spune Dincă, cu toate ca e o ipoteză aberantă logic, juridic, răstoarnă pe dos legile fizicii, chimiei, apa este uscată și nu știu ce se mai poate inventa ca să picăm pe schema lui Dincă în care din greșeală a dat o palma, ambele au murit în același mod, e un baiat bun dar le-a fost milă și parfumul fetelor i-au stârnit dorințe sexuale și criminale”, a conchis Tonel Pop.