Ministrul Sănătății consideră că a doua parte a valului pandemiei a fost mult mai agresivă, iar în contextul unui număr tot mai mare de îmbolnăviri, secțiile de terapie intensivă au de suferit de pe urma unei încărcări tot mai mari.
„Am văzut a doua cocoașă, a doua fază a primului val pandemic în care a fost mai agresiv decât în primul val. În condițiile în care avem un număr mare de cazuri, avem și o adresabilitate și o încărcare pe terapie intensivă.
Terapia intensivă este segmentul sanitar care trepidează la un moment dat: am plecat cu un număr limitat de paturi bine dotate, acum avem 1.034 paturi complet utilate, 473 cazuri la ATI. Este momentul pe care-l putem gestiona, dar nu lăsăm doar în baza corpului medical”, a spus ministrul Sănătății.
De asemenea, Ministrul Sănătății a mai vorbit și despre asimptomaticii care refuzau internarea, dar acum refuză externarea după ce văd evoluția bolii. Întrebat despre raportarea doar a deceselor la nivel național în bilanțurile Grupului de Comunicare Strategică, ministrul a răspuns că „la decese raportăm la nivel național, pentru că avem o confidențialitate pe care trebuie să o păstrăm” și că aceste informații vin de la nivel local.
Nelu Tătaru: Românii nu au respectat regulile
Pe de altă parte, Nelu Tătaru a mai precizat că măsurile de relaxare din 15 mai au fost luate în baza scăderii numărului de cazuri, dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că românii nu au respectat regulile.
„Când am făcut măsuri de relaxare, începând din 15 mai, le-am făcut în baza unei scăderi a numărului de cazuri. În măsura în care se respectau aceste reguli, nu trebuia să trăim a doua cocoașă”, a mai precizat Nelu Tătaru.
Amintim că ministrul a dezvăluit recent și care sunt judeţele şi zonele din ţară cele mai afectate în acest moment de pandemia de coronavirus.
„Noi am plecat acum două săptămâni de la judeţele care erau Argeş, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, Ilfov, Bucureşti, Galaţi, Brăila, Iaşi. În ultimele zile Timişul, avem Vâlcea, Vasluiul prin căminele de bătrâni sau de asistaţi sociali, sunt anumite focare instituţionalizate sau anumite focare care se constituie după întoarcerea din concedii.
Sau anumite focare care se constituie la locurile de muncă, aşa cum sunt cele din zona subcarpatică, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, unde transportul de navetişti inter şi intrajudeţean, în anumite condiţii, face ca această transmitere să se facă accentuat”, a explicat Nelu Tătaru luni la un post de televiziune.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea