Declarațiile lui Joe Biden, aspru taxate la Moscova. Răspunsul afirmativ, dat de Joseph Biden la întrebarea reporterului de televiziune dacă consideră că Vladimir Putin este sau nu un criminal, este revoltător chiar și pe fondul legăturilor, aflate deja de multă vreme în cădere liberă, dintre Washington și Moscova.

La Moscova reacția oscilează în diapazonul cuprins între supoziția că preşedintele american nu-și dă foarte bine seama ce este întrebat și versiunea că în acest fel Biden a declarat război Rusiei și lui Putin.

Declarațiile lui Joe Biden, aspru taxate la Moscova: ”A știut ce a vrut să spună”

Prima ipoteza este ușor de respins dacă urmărim un fragment din interviu. Biden vorbește cu foarte mare convingere și coerent, își amintește de întâlnirile pe care le-a avut cu Putin cu deja destul de mult timp în urmă, iar răspunsul la întrebare este chiar oarecum plastic.

Ceea ce înseamnă minte sănătoasă și memorie de fier. În ceea ce privește a doua variantă, ne putem duce cu gândul, desigur, că declarația atât de categorică a fost un semnal dat unor adversari ai Kremlinului, spun ei, „poate”, „paria”.

Însă acest lucru ar fi trebuit să fie o dovadă a importanței deosebite pe care o are subiectul rusesc pentru președintele SUA. Cu toate acestea contextul – și al interviului, și al politicii, în ansamblu – nu demonstrează acest lucru.

Biden vorbește despre problemele pe care le au SUA, subiectul Putin apare în legătură cu raportul, dat publicității în ajun, al comunității serviciilor de informații în legătură cu implicarea Rusiei în alegerile de anul trecut. Documentul nu conține acuzații comparabile cu cele făcute în legătură cu alegerile din 2016.

Principala sa idee este aceea că rușii încercau să semene incertitudine în mințile și în inimile americanilor, și că ei au fost ajutați să facă acest lucru, de voie – de nevoie – de anturajul lui Trump.

Două concluzii

Ideea este dezvoltată de un alt raport al serviciilor speciale, publicat în ziua interviului, și care cuprinde afirmațiile lui Trump și ale tovarășilor săi de idei referitoare la faptul că alegerile furate au stimulat extremismul în SUA.

În ansamblu începe să se contureze o legătură ușor de înțeles între adversarii externi și a coloana a V-a internă care acționează în interesul lor. Lucru clasic.

Declarațiile lui Biden ne permit să tragem două concluzii.

În primul rând, politica internă continuă să domine fără discuție agenda administrației americane, așa cum s-a întâmplat și în timpul lui Trump. Așteptările că victoria democraților va potoli măcar pentru o vreme răvășitoarele gâlcevi interne care izbucnesc ca o fântână din adâncuri nu au fost îndreptățite.

Partidul Democrat se grăbește să consolideze roadele succesului înregistrat, iar instrument devenit obișnuit de-a lungul celor ultimilor patru ani sub forma amestecului rusesc este în continuare solicitat.

Acesta este din nou un instrument, adică un mijloc, și nu un scop.

”Triumful limbajului fără oase”

În general este corect să remarcăm faptul că retorica administrației Biden în legătură cu „revenirea” Americii pe pozițiile de lider global este în mare măsură un înveliș menit să demonstreze concret ruptura de trumpism.

În realitate însă cursul politic va fi o continuare prudentă a tacticii de reducere a angajamentelor internaționale. Prudentă în comparație cu perioada mandatului lui Trump, dar intensificată în comparație cu perioada mandatului lui Obama. În general, o perdea de fum menită să înăbușe acțiunile reale.

În al doilea rând, iar acest lucru este, probabil, mai important, declarațiile lui Biden evidențiază un fenomen care se conturează cu tot mai multă strălucire în politica internațională.

Vorbind la figurat, putem spune că este vorba de triumful limbajului fără oase, iar dacă folosim descripția, putem spune că este vorba despre un decalaj tot mai mare între activitatea de vorbire și cea practică.

Potrivit standardelor anterioare, a-l face criminal pe liderul altei țări, cu atât mai mult liderul unei mari puteri, care are un potențial multilateral, ar însemna să fii gata pentru ruperea relațiilor și pentru consecințe mai periculoase.

Acum în mod clar lucrurile nu stau așa. În același interviu, completându-l pe Putin, Biden a remarcat fără jenă că „poate umbla și mesteca gumă în același timp”.

”Îngâmfare la Wasington”

Cu alte cuvinte, Washingtonul se pregătește să colaboreze cu Moscova în domeniile în care are nevoie.

Această îngâmfare se bazează pe convingerea conducerii americane că un asemenea comportament nu va avea niciun fel de consecințe serioase. În cei treizeci de ani de la „Războiul rece” America s-a obișnuit să aibă putere nelimitată și chiar și acum, în ciuda dificultăților vizibile, consideră că aceasta este calitatea ei inseparabilă.

Establishmentul de la Washington crede că legăturile cu el sunt importante în sine ca definiție și datorită menținerii acestora (a evitării degradării acestora în ostilitate fățișă) toate țările, inclusiv rivalii strategici declarați – China și Rusia, sunt gata să dea dovadă de smerenie.

Cu alte cuvinte, pentru partenerii externi legăturile cu Statele Unite sunt cu bună știință mai importante decât dimpotrivă. Formula exhaustivă a unei astfel de conștiințe a fost dată cu aproape un sfert de secol în urmă de Madeleine Albright, care a spus despre SUA că sunt „o putere indispensabilă”.

”O neobișnuită ușurință a gândirii”

Există însă și un alt motiv. Absența unei amenințări militare reale, mai exact credința în caracterul de nezdruncinat al descurajării, conferă persoanelor responsabile „o neobișnuită ușurință a gândirii” și transformă legăturile în ceva de genul unui joc de calculator în rețea.

Metehnele și obiceiurile diplomației se apropie de stilul de comunicare în rețelele de socializare, cu atât mai mult cu cât acestea au devenit, dacă nu principalul purtător de cuvânt, atunci principala sursă și spațiu al politicii.

Acest lucru are plusurile sale – la fel ca și în „tulburările” din rețea, fervoarea devine adeseori verbală, acolo și pierde din intensitate.

Dar oricât indiferent cât de ramificat devine mediul politic, nimeni nu poate garanta că acțiunile se vor desfășura numai în cadrul acestui mediu. Este imposibil să excludem că „bâlciul” va trebui să fie responsabil, iar cu cât va fi mai puțin „filtrat”, cu atât mai riscantă va fi trecerea la „off-line”.

Declarația lui Biden nu poate fi lăsată fără un răspuns clar, măcar din cauză că acest lucru nu va face decât să întărească sentimentul Washingtonului că „totul este posibil” și „nu se va întâmpla nimic”.

”Un pas firesc, dar insuficient”

Rechemarea ambasadorului pentru consultări este un pas firesc, dar insuficient. Logică ar fi fost înghețarea completă a legăturilor, cu excepția minimelor aspecte tehnice necesare.

Cel mai important lucru este faptul că trebuie combătută convingerea SUA că este posibil un comportament arbitrar în majoritatea domeniilor, cu menținerea colaborării benefice în anumite domenii importante pentru ele. Nu se va putea mesteca din mers.

Punctul de vedere tradițional pentru noi este contrariu. Moscova nu obosește să sublinieze faptul că este deschisă unei abordări constructive în domeniile în care și în măsura în care sunt dispuse să o facă Statele Unite.

Este rezonabil să presupunem că situația actuală este un produs al unei asemenea abordări. Deci, este timpul să se renunțe la el. Obișnuita obiecție în acest sens este faptul că există probleme comune, a căror rezolvare este în interes reciproc, iar dialogul este oricum mai bun decât absența lui, fie chiar și pentru viitor.

Ca exemplu este dată experiența „celor mai întunecate pagini ale ‘războiului rece'”, chiar și atunci s-a reușit să se găsească un limbaj comun în legătură cu cele mai importante probleme de securitate ș.a.m.d.

”Sistemul mondial trece prin schimbări fundamentale”

Dacă se recurge la o astfel de logică, trebuie să ne amintim că „cele mai întunecate pagini” au fost marcate de un înalt nivel de confruntare structurată și de o atitudine atentă față de cuvinte și fapte.

Părțile s-au luat în serios și pentru multă vreme. Pentru mult timp – în sensul că nici o parte, nici cealaltă parte nu a pornit de la probabilitatea slăbirii fatale sau chiar a dispariției concurentului.

Acum nu există nici „în serios” dinainte, nici „pentru mult timp” de atunci. Pilonii stabilității strategice (iar aceasta a fost baza stabilității în general) sunt supuși eroziunii sub ochii noștri. Dialogul, așa cum s-a dezvoltat sau s-a restrâns în ultimii câțiva ani, nu a generat o nouă agendă, ci a distrus-o pe cea existentă.

Sistemul mondial trece prin schimbări cu adevărat fundamentale, al căror rezultat nu este cunoscut.

Precauția ar trebui să fie principala virtute politică internațională, mai ales că problemele interne ale tuturor țărilor le depășesc cele externe, arată Fiodor Lukianov, președintele Prezidiului Consiliului pentru politică externă și de apărare (SVOP), redactor-șef al revistei „Rusia în politica globală”, director științific al Clubului internațional de dezbateri „Valdai”, pentru KOMMERSANT.RU.

Reducerea relațiilor externe la cele care ori sunt absolut necesare, ori sunt fructuoase în mod garantat constituie un răspuns firesc la situația creată. Acolo unde legăturile sunt conflictuale, fără roade și sunt însoțite de obrăznicie din partea interlocutorului, importanța păstrării acestora este greu de dovedit.