Potrivit unui comunicat, conducerea Ministerului Sănătății a luat act și a analizat propunerea Consiliului de administrație al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) formulată în baza referatelor de control ale Direcției Control și Integritate din cadrul ministerului din data de 21.03.2020, respectiv 21.04.2020.
„În acest context, conducerea MS a aprobat încetarea contractului de management al doamnei dr Adriana Nica, contract care era deja suspendat din data de 21.03.2020, conform art.19 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020.
Conducerea SUUB va fi asigurată de prof. dr. Cătalin Florin Cârstoiu, care a fost a numit începând de astăzi în funcția de manager interimar al unității medicale, pentru o perioadă de 6 luni. Menționăm că prof.dr. Cătalin Florin Cârstoiu a asigurat conducerea unității sanitare de la data suspendării contractului managerului Adriana Nica, conform comunicatului”, conform comunicatului.
Cine este Cătalin Florin Cârstoiu
Dr. Florin Cătălin Cîrstoiu, în vârstă de 46 de ani, este din Pitești și este șeful Secției Cl.Ortopedie-Traumatologie I a Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) și decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității „Carol Davila” din București (UMFB).
Acesta este unul dintre cei mai controversați șefi ai unității medicale respective, fiind la conducerea spitalului atunci când a avut loc tragedia de la Colectiv. În acea perioadă, doctorul a fost acuzat că nu a semnat la timp formularul pentru transferul unui tânăr care a suferit în acel moment groaznic și care avea nevoie de îngrijiri medicale speciale la o clinică din Viena.