Dedeman a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri în anul pandemiei

dedeman

SURSA FOTO: Dreamstime

Dedeman este cel mai mare business antreprenorial de pe piața locală. Acesta domină piața de bricolaj și a reușit, în anul pandemiei, că își majoreze cifra de afaceri.

Dedeman a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri în anul pandemiei

Ministerul Finanțelor a oferit noi date care arată că cifra de afaceri a Dedeman a crescut cu 10,5 procente în 2020, față de anul 2019. Mai exact, cifra de afaceri se ridică la 9,082 miliarde de lei, respectiv 1,877 miliarde euro.

Profitul companiei a urcat şi mai repede însă, cu 28% la 1,64 miliarde de lei, iar marja de profit a fost de 18% în 2020 faţă de 16% în 2019.

Datorită extinderii reţelei şi numărul angajaţilor a continuat să urce, iar media pe 2020 a fost de aproape 11.400 de salariaţi.

Noi magazine deschise

Amintim că Dedeman urmează să aibă magazine aproape în toate județele țării. Primul magazin inaugurat anul acesta este la Sfântu Gheorge.

Noul magazin Dedeman este construit pe un teren cu o suprafaţă totală de peste 21.500 mp iar valoarea investiţiei se ridică la 11,5 milioane de euro. Acesta are o suprafaţă construită de aproximativ 9.500 mp, 950 dintre aceştia fiind destinaţi serei cu pergolă în care sunt expuse plantele, articolele de grădină şi cele pentru activităţile în aer liber. În total magazinul are 140 de noi angajaţi.

Este important de menționat că Dedeman are magazine care au pe acoperiș panouri solare. Acestea vor fi folosite pentru a genera energie electrică pentru autoconsum.

Sursă foto: Dreamstime