Retailerul de materiale de construcţii şi amenajări interioare Dedeman a inaugurat cel de-al 14-lea magazin al reţelei, la Buzău, în urma unei investiţii de peste 10 milioane de euro.

Acesta este al doilea proiect realizat din planul investiţional stabilit pentru anul 2009 şi se integrează în strategia de dezvoltare pe termen mediu a firmei. Dedeman mizează pe o reţea formată din 30 de centre comerciale, până în 2015.

Pe parcursul anului vor fi inaugurate alte doua magazine, în Iaşi şi un al doilea în Bucureşti.

Amplasat pe un teren cu suprafaţa de 34.000 metri pătraţi, noul magazin Dedeman are o suprafaţă construită de 10.800 metri pătraţi. Din punct de vedere ocupaţional, Dedeman a creat peste 170  de locuri de muncă în Buzău.

Dedeman a înregistrat în 2008 o cifra de afaceri de 250 milioane de euro, în creştere cu 35% faţă de 2007, cănd a raportat afaceri de 184,5 milioane de euro.

Retailerul Dedeman se situează pe poziţia a doua pe piaţa de bricolaj din România, în ceea ce priveşte cifra de afaceri, după Praktiker.

SURSA: Dedeman