Dedeman. Secretul principalului actionar al companiei de retailer

Fiica actionarului principal al Dedeman, Karina Pavăl desemnata in consiliu de administrație al Transportatorului național de țiței Conpet Ploiești.

Indemnizația fixă lunară brută a administratorilor este de 13.022 lei, potrivit unui raport publicat de companie pe site-ul Bursei de Valori București (BVB). Acționarii Conpet i-au ales în ședința de miercuri pe următorii membri componenți ai Consiliului de Administrație prin aplicarea metodei votului cumulativ: Constantin – Ciprian Iacob, Claudiu – Aurelian Popa, Florin – Daniel Gavrilă, Mihai – Adrian Albulescu, Cristian – Florin Gheorghe, Darius – Dumitru Meșca și Karina Pavăl, scrie News.ro. Karina Pavăl, în vârstă de 24 de ani, este fiica lui Dragoș Pavăl, principalul acționar al companiei Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj din România, conform profit.ro. Aceasta a fost propusă în board chiar de către Dedeman, acționar minoritar al Conpet.

”Sunt considerați revocați următorii membri ai Consiliului de Administrație: Stan – Olteanu Manuela – Petronela, Văduva Constantin, Matei Ion – Cristian, Ilași Liviu. Aceștia nu au fost reconfirmați ca urmare a aplicării metodei votului cumulativ, mandatul lor încetând pe cale de consecință la data prezentei AGOA”, se arată în raport. Acționarii au stabilit totodată indemnizația fixă brută lunară pentru administratorii aleși în forma propusă de către acționarul majoritar Ministerul Energiei prin proiectul de contract de mandat, respectiv: “administratorul beneficiază de o indemnizație fixă lunară brută pentru executarea mandatului încredințat în cuantum de 13.022 lei, egală cu de două ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate”. Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deține 58,71% din acțiuni. Societatea are o capitalizare de 780,9 milioane lei. Conpet are aproape 1.700 de angajați. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 376,68 milioane lei și un profit net în sumă de 74,38 milioane lei.

Karina Pavăl, fiica si nepoata fratilor Pavăl, detinatorii companiei Dedeman, a terminat studiile in Anglia, la Cambridge și se va întoarce în țară, direct ca administrator la Conpet.