O nouă afacere încheiată cu succes pentru Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl, cunoscuţi şi drept „Frații Dedeman”, după numele celebrului lanţ de magazine pe care îl patronează. Iată ce pregătesc ei în Bucureşti.
Frații Dedeman au primit aviz pentru demolarea Vămii Chitila
Frații Dedeman, Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl, au obținut aprobarea pentru demolarea Vămii Chitila. Sunt în curs de pregătire pentru demolarea depozitelor achiziționate de la DB Schenker, divizia de logistică a gigantului german Deutsche Bahn.
Ei planifică construirea unui nou magazin Dedeman. Va fi al optulea din București și al doilea din Sectorul 1. Cei doi antreprenori au achiziționat terenul de 7,1 hectare în aprilie 2021, într-o tranzacție evaluată la peste 15 milioane de euro.
În prezent, pe terenul achiziționat de frații Pavăl, sunt găzduite depozitele, inclusiv Biroul Vamal de Interior Ilfov, cunoscut sub numele de „Vama Chitila”, care urmează să fie relocat.
În apropierea centrului comercial Colosseum, există 33 de construcții pentru care Dedeman a primit autorizație de demolare. Unele dintre aceste construcții sunt abandonate și în stare avansată de degradare.
În ceea ce privește planurile ulterioare pentru aceste terenuri după demolare, reprezentanții Dedeman au declarat pentru Profit.ro că nu s-a luat încă o decizie finală cu privire la destinația lor. Cu toate acestea, au elaborat un Plan Urbanistic de Detaliu pentru construirea unui magazin cu două etaje în această locație.
„Beneficiarul (Dedeman, n.red.) dorește eliberarea terenului de construcții prin demolarea tuturor clădirilor de pe teren în vederea construirii în viitor a unui magazin pentru materiale de construcții, drumuri interioare și accese, platforme, parcaje, branșamente, rețele și lucrări tehnico-edilitare, panouri direcționale și publicitare, amenajare spații verzi și împrejmuire“, se arată în documentele analizate de sursa citată.
S-ar putea deschide al optulea magazin Dedeman în București
În cazul în care această variantă va fi aleasă, ea va reprezenta al doilea magazin Dedeman din Sectorul 1 și al optulea din București.
Cel mai recent magazin Dedeman a fost deschis în București în anul 2020. A fost al șaptelea magazin din Capitală, situat în cartierul Ghencea. Este cel mai mare din rețea, are o suprafață construită de 18.000 de metri pătrați. A fost realizat printr-o investiție de 29 de milioane de euro.
Dragoș Pavăl spunea, la acea vreme, că intenționează să deschidă un număr suficient de magazine în București, astfel încât să fie accesibile pentru oricine în maximum 20 de minute.