Dacă s-ar realiza un top al celor mai acaparante subiecte din România ultimului deceniu, cu siguranță în acesta s-ar regăsi evaziunea fiscală, „transpusă“ într-un subiect la fel de acaparant: mecanismele frauduloase în materie de deducere a TVA.
Combaterea evaziunii fiscale a devenit în mod cert o prioritate, atât la nivel național, cât şi comunitar. Pe lângă Legea specială nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi modificările succesive şi substanţiale ale prevederilor Codului fiscal şi de Procedură fiscală, s-a încercat chiar şi o abordare „europeană“ prin organizarea unei loterii fiscale, care, paradoxal sau nu, a fost victima unor tentative de fraudare.
La nivel naţional, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, legiuitorul a statuat, în cuprinsul art. 223 alin. (2), faptul că măsura arestului preventiv poate fi dispusă şi în cazul în care există suspiciunea rezonabilă de săvârşire a unei infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă de 5 ani sau mai mare. Așadar, inclusiv pentru infracţiunile de evaziune fiscală, având în vedere că pedepsele în aceste cazuri variază între 5 şi 15 ani.
Situații concrete
La nivelul Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a arătat în mod expres că sprijină lupta împotriva evaziunii fiscale, obiectiv fixat de altfel şi prin Directiva 2006/112/CE. Potrivit Curţii, dreptul de deducere a TVA poate fi refuzat în situaţia excepţională în care se probează dincolo de orice dubiu rezonabil că, în mod obiectiv, persoana care solicită dreptul de deducere ştia sau ar fi trebuit să ştie că participă la un mecanism fraudulos.
Însă Curtea (conform Hotărârilor Mahagében și Dávid, C-80/11 și C-142/11 din 21 iunie 2012, Bonik, C-285/11 din 6 decembrie 2012 și Gábor Tóth, C-324/11 din 6 septembrie 2012) a statuat şi faptul că acordarea dreptului de deducere este un principiu fundamental al sistemului european de TVA, care, în principiu, nu poate fi limitat iar atâta timp cât nu se probează în mod obiectiv că un contribuabil ştia sau ar fi trebuit să ştie că ia parte la un mecanism fraudulos în materie de TVA, dreptul de deducere nu poate fi refuzat, indiferent de comportamentul celorlalţi participanţi implicaţi în sistemul de TVA. Aceasta în considerarea faptului că orice persoană trebuie să beneficieze de prezumţia de bună-credinţă și că organelor fiscale le revine practic sarcina probării că participarea la un mecanism fraudulos s-a făcut cu intenţie directă.
Exprimări colorate
Nu de puţine ori s-a întâmplat ca, în cadrul actelor întocmite de organele de urmărire penală, să se regăsească exprimări de genul „suveica evazionistă, bazată pe societăţi tip fantomă sau tip bidon“, sau „metoda carusel“. Astfel de exprimări, pe cât sunt de colorate, pe atât pot fi de explicite în modalitatea de desfășurare a faptelor.
Problema stringentă o reprezintă însă faptul că, deşi modalităţile de fraudare se bucură de o „definire explicită“, lipseşte „antidotul“ care să protejeze contribuabilii/agenţi economici de bună-credinţă, înregistrați în România.
Un „antidot“ prin care aceştia să poată beneficia de dreptul de deducere a TVA fără a fi nevoiţi să desfăşoare o activitate detectivistică pentru a descoperi eventuale nereguli cu privire la toţi partenerii economici situaţi în amonte pe lanţul relaţiilor comerciale, în condițiile în care practica organelor fiscale române este de a refuza dreptul de deducere a TVA pentru motive despre care contribuabilii/agenţi economici nu aveau cum să ştie în mod obiectiv.
„Vinovați“ fără vină
În acest context, ceea ce ar fi trebuit să reprezinte un pas înainte în materia legislaţiei fiscale prin transpunerea legislaţiei europene în legislaţia naţională şi prin raportare la jurisprudenţa europeană reprezintă, din păcate, o îngreunare a practicilor curente. Și, mai grav, contribuabilii/agenţi economici ajung să fie pedepsiți pentru faptele altora, doar pentru ca bugetul de stat să nu aibă de suferit.
În pofida acestei situaţii, vestea bună vine deja de la instanţele naţionale, în sensul în care, prin soluțiile pronunțate, acestea încep să înţeleagă principiul aplicării legii nu numai în litera ei, ci şi în spiritul ei. E drept însă că, până la obținerea unor asemenea hotărâri judecătorești, contribuabilii afectați trebuie să aloce mult timp și efort pe măsură, prin contestarea atât a deciziilor organelor fiscale, cât şi a celor penale.
Mircea Teis, avocat senior de drept penal în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii