Logica bunului-simt spune ca pentru a produce venituri, venituri ce prin impozitare alimenteaza bugetul statului, se fac cheltuieli. Ordonanta nr. 7/2001 deduce o parte a acestor cheltuieli, respectiv o scade din venitul brut, micsorand suma supusa impozitarii. Avantaj contribuabil. Numai ca avantajul din teorie naste o serie de controverse atunci cand este transpus in realitate. Deducerile sunt marul discordiei dintre fisc si platitorul de impozit.
In regimul globalizarii anuale sunt cuprinse veniturile din salarii, cele din cedarea folosintei bunurilor, veniturile comerciale, din profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuala. Cu exceptia veniturilor din salarii – in cazul carora deducerea cu titlu de cheltuieli profesionale este cota procentuala din deducerea personala de baza – in toate celelalte situatii baza de raportare este venitul brut.
Cheltuielile profesionale lunare admise de legea romaneasca ajung de doua, trei caiete studentesti, o radiera si un pix mai modest. Suma alocata acestor cumparaturi, considerate necesare desfasurarii activitatii, este egala cu 15% din 1.600.000 lei. Acesti 240.000 de lei se aduna la deducerea personala de baza, totalul reprezentand linia de demarcatie dintre impozabil si neimpozabil. Salariatii se pot plange doar de insuficienta banilor destinati desfasurarii activitatii lor.
Persoanele ce obtin venituri din cedarea folosintei bunurilor, cum sunt cei ce inchiriaza, au mai multe motive de nemultumire. Deducerea acordata este de 50% din cuantumul chiriei negociate si se acorda indiferent de valoarea cheltuielilor efectuate. „Astfel, daca cheltuielile sunt mai mici decat 50% din valoarea chiriei, diferenta este castig pentru proprietar. Daca cheltuielile sunt mai mari decat 50% din valoarea chiriei, diferenta reprezinta pierdere pentru proprietar”, spune Adelina Stoian, consultant fiscal la Arthur Andersen Romania. Asa ar putea fi explicata lipsa totala de interes a proprietarilor de imobile pentru intretinerea acestora, cu atat mai mult cu cat declararea unor chirii mai mici decat cele percepute in realitate este o caracteristica a pietei imobiliare romanesti.
Capcanele legislatiei fac victime
Capcana pe care Carmen Radu, contabil autorizat, o semnaleaza ca aparand des in practica este urmatoarea: daca un liber-profesionist ce-si desfasoara activitatea intr-un spatiu inchiriat face lucrari de reparatii la sediu, cheltuielile i se deduc cu o singura conditie, aceea ca proprietarul sa nu beneficieze de deducere. Cu alte cuvinte, deducerea se acorda o singura data, fie proprietarului, fie chiriasului. De cele mai multe ori, proprietarii solicita concomitent cu chiriasii deducerea acestor cheltuieli. Presupunand ca valoarea chiriei este de 120 milioane lei/an, iar chiriasul persoana juridica a efectuat cheltuieli cu reparatiile si intretinerea in suma de 50 de milioane lei, rationamentul fiscului este ca daca deducerea de 50% i se acorda chiriasului, proprietarul va beneficia de o deducere de doar 10 milioane lei (50% din 120 milioane lei – 50 milioane lei). Cele 50 de milioane investite in sediu sunt considerate cheltuiala la chirias si venit la proprietar.
In cazul chiriasilor persoane fizice – de precizat „care folosesc locuinta in scop personal si nu ca loc de desfasurare a activitatii profesionale” – nu se pune problema deducerii pentru reparatiile facute. Ordonanta nr. 7/2001 a abrogat un act normativ, OUG nr. 235/2000, avantajos proprietarilor care in afara de venitul din inchirierea unei locuinte obtin si alte venituri ce se globalizeaza. Reglementarea defuncta prevedea ca impozitul aplicat veniturilor din inchirieri de imobile cu destinatia de locuinta este final, aceste venituri neintrand in sfera globalizarii. Incepand din 2002, acest minim avantaj acordat proprietarilor a disparut.
La capitolul impozitarii veniturilor realizate din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala, sistemul este de asemenea dezavantajos. Folosirea unei cote unice de deducere de 25% din venitul brut (jurnalisti, scriitori etc.), respectiv 40% (lucrari de arta monumentala), aceasta unicitate referindu-se la neluarea in considerare a nevoilor specifice fiecarui tip de activitate, duce la egalitarism. Solutia propusa de consultantul fiscal Adelina Stoian este „acordarea deducerilor la valoarea reala a cheltuielilor, dar nu mai mult de 25% din venitul brut”.
Cuvantul cititorului
Stimata redactie,
Ma numesc Voicu Sorin si sunt liber- profesionist din anul 1999. Este singurul meu venit. Cu fiscul nu am avut pana in prezent probleme deosebite. Nedumeriri insa, da. Sunt inregistrat la administratia financiara inca din 1996 ca persoana care desfasoara o activitate independenta. Primul meu contact cu fiscul m-a uimit total. Nu puteam si nu pot crede nici pana in prezent faptul ca un inspector poate „taia si spanzura” cheltuielile deductibile daca acestea se incadreaza in spiritul si in litera legii (citez din memorie: „deducerile reprezinta cheltuielile aferente desfasurarii activitatii…”). Ca si in cazul firmelor, fiecare activitate isi are specificul ei, iar cheltuielile sunt „stabilite” de capacitatea fiecaruia de a-si coordona cat mai eficient activitatea si nu cred ca un inspector poate refuza cu de la sine putere o anumita cheltuiala, fara a cere explicatii celui care a facut-o. Din cunostintele mele legate de legislatie, nu cunosc nici o lege care sa stabileasca cat de cat un barem de cheltuielil care se pot face pe categorii de activitati. Cred ca este nevoie de asa ceva pentru a clarifica acest aspect. M-am adresat acum cativa ani DGFPMB, solicitand explicatii.
Raspunsul a fost trimiterea la lege („… deducerile reprezinta cheltuielile aferente desfasurarii activitatii…”). Bineinteles ca un asemenea raspuns nu poate satisface pe nimeni. Pentru a va da un exemplu concret: din incasarile pe care le-am realizat nu mi-am putut permite achizitionarea unui computer. Lucrez pe un laptop vechi, primit cadou.
Acesta are iesire pentru TV. Mi s-a defectat putin ecranul cu cristale lichide. Aveam doua posibilitati: repararea (ceea ce putea costa mult prea mult, iar deductibilitatea repararii este sub semnul intrebarii deoarece computerul nu este „trecut pe firma”) sau achizitionarea unui monitor. Monitorul mi s-a parut totusi prea scump, asa ca am ales o cale de mijloc, gandindu-ma ca impusc doi iepuri dintr-o lovitura. Achizitionarea unui TV color gen „Sport”. Surpriza a venit din partea inspectorului financiar: mi-a refuzat aceasta cheltuiala. De argumentele mele nici nu a vrut sa auda. Macar daca s-ar fi putut deduce TVA! Dar nimic. Puteam foarte frumos sa-mi cumpar un monitor cu mult, mult mai scump si totul era O.K.!
Am urmarit seara tarziu o emisiune la un post german de televiziune legat de noua lege a prostitutiei in Germania, unde prostitutia este considerata profesie liberala. S-a vorbit de asemenea de deduceri. Autoritatile competente, in speta fiscul, recunoaste ca o cheltuiala deductibila lenjeria intima, imbracamintea si prezervativele (printre altele). Deci, iata pana unde se poate ajunge in ceea ce priveste cheltuielile deductibile.
