Conform sursei citate, principalele deficienţe constatate sunt: nerealizarea indicatorilor prevăzuţi în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli aprobat pentru anii 2014, 2015, în sensul înregistrării unor pierderi mai mari faţă de nivelul estimat, nerespectarea prevederilor Codului Muncii şi ale Regulamentului Intern în ceea ce priveşte întocmirea pontajelor şi evidenţa prezenţei personalului Direcţiei Tehnice, nerespectarea procedurilor de angajare / recrutare, implementate la nivelul companiei şi neangajarea de personal corespunzător numărului şi specializării personalului plecat din companie (ca urmare a ieşirii la pensie şi plecări voluntare).
De asemenea, au fost identificate o serie de probleme care conduc la desfăşurarea cu dificultate a activităţii curente, printre care faptul că analizele periodice ale defectelor apărute la aeronavele companiei nu reflectă întotdeauna situaţia reală (o parte din întârzierile raportate ca având o cauză tehnică sunt de fapt provocate de probleme de natura organizatorică).
Totodată, autorităţile de control au constatat că, din raţiuni economice, secţia de întreţinere de linie Airbus/ATR a funcţionat în anii 2014 şi 2015 fără un stoc minim necesar, aprovizionarea cu piese şi componente efectuându-se în regim de urgenţă ceea ce a condus la achitarea unor preţuri mult mai mari faţă de normal. AGERPRES