Marți, la ora 9, Ministerul de Finanțe va publica noi informații cu privire la rectificarea bugetară pentru anul în curs. În românia, situația economică este dezastruoasă, iar deficitul bugetar conform cifrelor va ajunge la 4,3%. Cei care lucrează la stat vor fi afectați de aceste modificări.
În ceea ce privește cheltuielile bugetare, acestea vor scădea drastic iar încasările vor fi mai mici decât s-a previzionat.
Potrivit STIRIPESURSE.RO primele date din nota de fundamentare sunt:
Modificarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidat pe anul 2019:
Veniturile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 18.356,9 milioane lei, din care 10.488,2 milioane lei influențe ale veniturilor din economia internă și 7.868,7 milioane lei influențe din venituri din fonduri externe nerambursabile.
Cheltuielile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 2.090,6 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se majorează cu suma de 16.266,3 milioane lei. Deficitul bugetar estimat pe anul 2019 reprezintă 4,3% din PIB.
Din nota de fundamentare reiese că au fost supraestimate veniturile de predecesorii din guvernul Dăncilă
Veniturile bugetului de stat pe anul 2019, se diminuează, pe sold, cu suma de 14.522,3 milioane lei.
Influențele se reflectă, în principal, pe următoarele categorii de venituri:
– Impozit pe profit: – 349,0 milioane lei.
– Alte impozite pe profit, venit și câștiguri din capital de la persoane juridice: – 446,8 milioane lei.
– Impozit pe venit : – 524,5 milioane lei.