Deficitul bugetar a explodat în februarie! Ținta asumată de Guvernul Cîțu, prin Legea bugetului de stat, în privința deficitulul bugetar anual, pare tot mai improbabil de atins, după doar două luni de execuție bugetară. România s-ar putea confrunta cu o situație financiară la limită, în 2021.
Deficitul bugetar a explodat în februarie! Menținerea deficitului bugetar anual sub pragul de 8% din PIB și introducerea consolidării fiscale a fost unul din pricipalele angajamente luate de Executivul condus de Florin Cîțu.
Or, evoluția Finanțelor țării, după doar 2 luni din 2021, nu lasă prea multe semne de speranță că angajamentele asumate for putea fi realizate.
Deficitul bugetar a explodat în februarie! A ajuns deja la peste 12 miliarde lei
Deficitul bugetului consolidat a urcat la 1,14% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele două luni ale acestui an, de la 0,33% din PIB în ianuarie 2021 şi 0,73% din PIB în aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 12,76 miliarde de lei (1,14% din PIB)”, precizează Ministerul Finanţelor Publice.
La final de ianuarie, MFP anunţa un deficit de 3,69 miliarde de lei (0,33% din PIB).
Ţinta de deficit bugetar pentru acest an este 7,16% din PIB, pe cash.
”Politica fiscală rămâne stimulativă în 2021”
Trebuie precizat că Guvernul Cîțu şi-a bugetat pentru 2021 un deficit de 80 miliarde lei, adică 7,16% din PIB, în scădere cu peste 20 mld. lei sau aproape 3 puncte procentuale faţă de cât a fost în 2020, ca pondere în PIB.
”Pentru bugetul de anul viitor rămânem la ceea ce am spus şi până acum: suntem adepţii unei consolidări fiscale, ceea ce înseamnă că vom construi un buget cu care vom veni în Parlamentul României cu un deficit bugetar în jur de 7% din PIB, ceea ce arată, pe de o parte, angajamentul nostru ferm pentru consolidarea fiscală şi, în acelaşi timp, este un deficit bugetar care, în contextul economic actual, nu pune o frână economiei”, declara Florin Cîțu, la finele anului trecut.
”Politica fiscală rămâne stimulativă în 2021, este adevărat, aşa cum estimăm noi, în prima parte a anului, se va muta către o politică fiscală neutră în a doua parte a anului”, a mai spus Prim-ministrul.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.