Ministerul Finanțelor a anunțat că execuția bugetului general consolidat în luna ianuarie 2023 s-a încheiat cu un deficit de 0,25% din PIB (4,02 miliarde de lei). Acest lucru a fost posibil pe fondul unor rambursări de TVA mai mari cu 59,8%, al încetinirii veniturilor din accize la tutun, al unui volum mai mare de decontări de bunuri şi servicii pentru medicamente, precum şi al creşterii volumului de investiţii.

În aceeași perioadă a anului trecut, bugetul era pe un deficit de 1,69 miliarde de lei, reprezentând 0,13% din PIB.

Ministerul Finanțelor spune că veniturile bugetului general consolidat au fost de 39,60 miliarde lei în ianuarie 2023, cu 8,5% mai mult decât veniturile din ianuarie 2022.

Potrivit instituției conduse de Adrian Câciu, încasările din impozitul pe salarii şi venit au fost de 4,49 miliarde lei, cu 68,5% mai mult decât în aceeași lună a anului trecut.

Sporul încasărilor din impozitul pe dividende a crescut cu 359,8%, iar veniturile din impozitul aferent pensiilor a crescut cu 53,3% și cel aferent declarației unice a crescut cu 14,5%.

Avansul veniturilor din impozitul pe salarii a crescut cu 9,2%

Avansul veniturilor din impozitul pe salarii reflectă dinamicile câştigului salarial mediu brut, în procentaj de 12,3%, și efectivului de salariaţi, în procentaj de 1,6%.

Dinamica acestei categorii de încasări a fost influenţată şi de extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, arată MF.

MF mai arată că s-a înregistrat și o creștere în ceea ce privește contribuțiile de asigurări, fiind aici vorba de o creștere de 9% an/an.

Încasările nete din TVA au înregistrat 9,74 miliarde lei, în creştere cu 1,9% (an/an). Totodată, restituirile de TVA au fost cu 59,8% mai ridicate faţă de nivelul rambursat în aceeaşi lună a anului trecut (plus un miliard lei).

Veniturile din accize au scăzut

MF arată că veniturile din accize au însumat 2,90 miliarde lei, consemnând o scădere de 23,9% (an/an) – explicată de contracţia încasărilor din accizele pentru produsele din tutun. Totodată, încasările din accizele pentru produsele energetice au înregistrat o dinamică pozitivă, de 5% (an/an). Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Veniturile nefiscale au însumat 4,99 miliarde lei, consemnând o creştere de 7,3% (an/an), susţinută de avansul veniturilor din dobânzi acumulate pentru emisiunile de titluri de stat. De asemenea, nivelul veniturilor nefiscale este determinat şi de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011.

Cheltuieli bugetare de peste 40 de miliarde de lei

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 1,60 miliarde lei, în creştere cu 22,9% (an/an).

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 43,61 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 14,3% faţă de anul precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2023 şi-au menţinut ponderea la nivelul de 2,7%.

Cheltuielile de personal au însumat 9,78 miliarde lei, în creştere cu 5,7% comparativ cu anul precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal şi-au menţinut ponderea la nivelul de 0,6%.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 5,91 miliarde lei, în creştere cu 36,8% comparativ cu anul precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 26,2% comparativ cu anul precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 38,6% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate curative.

Cheltuielile cu dobânzile au totalizat 3,09 miliarde lei. Comparativ cu anul precedent plăţile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 1,39 miliarde lei ca urmare a creşterii ratelor de dobândă în contextul inflaţionist manifestat îndeosebi începând cu a doua parte a anului 2021, atât pe plan intern cât şi internaţional, cât şi ca urmare a incertitudinilor generate de conflictul armat din Ucraina.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 19,14 miliarde lei, în creştere cu 6,6% comparativ cu anul precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023 a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, respectiv de la 1.586 lei la 1.785 lei, a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1000 lei la 1.125 lei, de acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, precum şi de acordarea celei de-a 13-a îndemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi sub forma unei îndemnizaţii compensatorii.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, în luna ianuarie 2023 acestea fiind în sumă de 340,59 milioane lei, precum şi de virarea către CA Poşta Română SA a sumelor reprezentând prima tranşă din valoarea drepturilor de pensii pentru luna februarie cu trei zile lucrătoare înainte de prima zi de plată către beneficiari, conform calendarului stabilit prin Convenţia încheiată între Casa Naţională de Pensii Publice şi CA Poşta Română SA.

Peste 1,20 de miliarde de lei pentru cheltuielile cu subvenții

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 1,27 miliarde lei, în principal, suma reprezentând subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (508,28 mil lei) care reprezintă 40,17% din total subvenţii.

Alte cheltuieli au fost de 500 milioane lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 1,72 miliarde lei, cu 37,7% mai mari comparativ cu anul 2022.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 1,94 miliarde lei, în creştere cu 34,3% comparativ cu anul 2022 când au fost în valoare de 1,45 miliarde lei. De asemenea, se observă o creştere a ponderii investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 63,73% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.

Bugetul pentru acest an este construit pe o prognoză de PIB nominal de 1.552,1 miliarde de lei, cu o creştere reală de 2,8%, şi pe o scădere a deficitului public la 4,4% din PIB, de la 5,7% anul trecut.