Faţă de iulie, deficitul bugetar a crescut cu 1,2% din PIB, cheltuielile crescând într-un ritm mai alert decât veniturile.
Doar în luna august, cheltuielile cu personalul angajat de stat au însumat 3,36 miliarde de lei. De la începutul anului, acestea au ajuns la 32,6 miliarde de lei, echivalentul a 6,6% din PIB. Deşi guvernul a anunţat măsuri de ţinere în control a cheltuielilor bugetare precum îngheţarea angajărilor, limitarea sporurilor, neacordarea de majorări salariale, faţă de august anul trecut, cheltuielile de personal raportate sunt cu 50% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut, când nivelul se ridica la 22,35 miliarde de lei. De anul acesta, la calculul cheltuielilor salariale sunt luate în calcul şi salariile din instituţiile publice finanţate de la buget (agenţii, autorităţi etc) care însumează 9,05 miliarde de lei în 8 luni.
Potrivit unui comunicat la Ministerului de Finanţe, „cheltuielile de personal pe primele 8 luni ale anului în curs înregistrează o creştere de 10,8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, observându-se, o diminuare a ritmului de creştere faţă de lunile precedente”.
Reprezentanţii ministerului condus de Gheorghe Pogea (foto) susţin că de vină pentru creşterea cheltuielilor sunt autorităţile locale şi celelalte instituţii finanţate de stat: „la bugetul de stat, cheltuielile de personal, pe primele 8 luni ale anului în curs, au înregistrat o creştere de 2,9%, dar la nivelul bugetelor locale se observă o creştere de 15,3%, respectiv 15% pentru instituţiile finanţate integral din venituri proprii”.
Deficite la sănătate şi asigurări sociale
Deficitul înregistrat de sistemul asigurărilor de sănătate a crescut în august la aproape 570 de milioane de lei. Sistemul de sănătate din România era, în mod tradiţional, pe excedent. Prima lună în care s-a înregistrat deficit a fost iulie- însă de doar 54 de milioane de lei. Expansiunea deficitului (peste 500 de milioane de lei lunar) este însă îngrijorătoare.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, unde sunt incluse pensiile, a înregistrat un deficit de 3,7 miliarde de lei în august. Faţă de luna precedentă, gaura a crescut cu aproape un miliard de lei.
Economia nu mai alimentează bugetul
În timp ce cheltuielile de la buget au crescut, criza economică a lovit principalele surse de alimentare ale acestuia.
Încasările din TVA – taxa care are cea mai ridicată pondere în bugetul de stat – au scăzut cu aproape 20% faţă de august 2008, cele din impozitul pe profit – cu 15,2%. S-au încasat sume cu 0,9% mai mari din contribuţii sociale, însă, în condiţiile în care cotele contribuţiilor au fost majorate cu 3,3% faţă de anul trecut.
Impozitul pe venit a adus venituri bugetare cu 5,5% mai mari decât anul trecut. S-au înregistrat creşteri şi la capitolul încasări din accize (un plus de un miliard de lei), însă acestea sunt explicate de creşterea fiscalităţii la ţigări- produse cu cerere inelastică. Faţă de începutul anului, un pachet de ţigări cu preţ mediu s-a scumpit de la 6 lei, la 7,3 lei.
Ministerul de Finanţe s-a angajat, în cadrul scrisorii adiţionale semnate săptămâna trecută, parte a acordului cu FMI, să ajungă la un deficit bugetar de 24,6 miliarde de lei (4,6% din PIB). În august, deficitul ajunsese la 22,3 miliarde de lei.