Biroul pentru buget al Congresului SUA, CBO, a estimat marţi că în exerciţiul fiscal 2012 deficitul bugetar al SUA va scădea cu aproape 2% comparativ cu deficitul înregistrat în 2011, dar va rămâne din nou peste pragul de 1.000 de miliarde de dolari.
Potrivit CBO, un organism nonpartizan, deficitul bugetar vă scădea în exerciţiul care se va încheia la 30 septembrie până la 1.079 miliarde de dolari graţie creşterii veniturilor din taxe şi diminuării cheltuielilor guvernamentale.
"În raport cu Produsul Intern Brut acest deficit este echivalent cu 7%, adică cu aproape două puncte procentuale mai mic decât deficitul înregistrat anul trecut, însă în continuare mai mare decât orice deficit înregistrat de SUA în perioada 1947-2008", a anunţat CBO.
Estimările CBO se bazează pe ipoteza unei creşteri economice de aproximativ 2% în acest an cumulată cu o rată a şomajului de peste opt procente.
Dacă estimările CBO se vor adeveri, exerciţiul fiscal 2012 va fi al patrulea fiscal exerciţiu consecutiv în care deficitul bugetar al SUA va fi mai mare de 1.000 de miliarde de dolari, după un deficit de 1.400 miliarde de dolari şi unul de 1.300 de miliarde de dolari în 2010 şi 2011.
SURSA: Agerpres