Deficitul bugetar al Ungariei s-a situat în primul semestru la 119% din ţinta stabilită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) pentru întregul an, transmite Bloomberg.
Ungaria a avut un deficit de 1.030 miliarde de forinţi (4,5 miliarde de dolari) în ianuarie-iunie, potrivit Ministerului Economiei de la Budapesta. Obiectivul pentru întregul an este de 870,3 miliarde de forinţi.
În luna iunie, guvernul a raportat un deficit de 297,4 miliarde de forinţi.
Oficiali ai FMI şi UE, care au asigurat cea mai mare parte a fondurilor pentru acordul de 20 de miliarde de euro încheiat cu Ungaria, vor începe marţi o evaluare a politicilor bugetare.
Guvernul s-a angajat să reducă deficitul la 3,8% în acest an, iar în primele şase luni ale anului acesta s-a situat la 4%.
Executivul ungar vrea să impună o taxă de 187 miliarde de forinţi instituţiilor financiare prezente în ţară, inclusiv 120 de miliarde de forinţi pentru bănci.
SURSA: Mediafax