Deficitul bugetar din România a urcat la 3,04% din PIB în primele nouă luni din 2022

Sursă: Dreamstime

Deficitul bugetului general consolidat din România a urcat la 3,04% din PIB după primele nouă luni din 2022, de la 2,4% în primele opt luni ale anului, a anunțat Ministerul Finanţelor.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, când s-a clasat la 3,75% din PIB, deficitul bugetar a scăzut cu 0,71%  în intervalul ianuarie-septembrie.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 41,70 miliarde lei, în scădere faţă de deficitul de 44,29 miliarde lei înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2021. Exprimat ca procent din Produsul Intern Brut, deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 0,71 puncte procentuale pe primele nouă luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 3,75% din PIB la 3,04% din PIB”, a semnalat Ministerul Finanţelor.

Veniturile bugetului general consolidat este de 331,48 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2022, cu 22,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, cheltuielile s-au cifrat la 373,18 miliarde lei, în urcare, în termeni nominali, cu 18,6%.

Potrivit Ministerului Finanțelor, evoluţia favorabilă a veniturilor fost influenţată în mare măsură de avansul nominal al veniturilor din TVA, veniturilor nefiscale, încasărilor suplimentare din energie, contribuţiilor de asigurări şi impozitului pe profit.

Contribuţiile de asigurări au ajuns la 103,44 miliarde lei în primele nouă luni, cu 9,7% față de anul trecut. Ca şi în cazul impozitului pe salarii, evoluţia contribuţiilor este inferioară dinamicii fondului de salarii, fiind totodată influenţată de extinderea în domeniul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii.

Restituirile de TVA au atins un nivel de 19,99 miliarde lei, cu 8,2% mai mare faţă de cel rambursat în anul anterior

Încasările nete din TVA au ajuns la 69,06 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2022, în creştere cu 22,1% (an/an). În același timp, restituirile de TVA au atins un nivel de 19,99 miliarde lei, cu 8,2% mai mare faţă de cel rambursat în anul anterior. Astfel, dinamica veniturilor din TVA a fost influenţată de evoluţia favorabilă a bazei macroeconomice relevante, a evidențiat sursa citată.

„Veniturile din accize au însumat 26,47 miliarde lei în primele nouă luni, consemnând o creştere de 1,9% (an/an). În structură, încasările din accizele pentru produsele energetice au înregistrat o dinamică de 1,8% (an/an), susţinută atât de creşterea consumului de carburanţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cât şi de majorarea accizei cu 3,6% începând cu 1 ianuarie 2022.

Încasările din accizele pentru produsele din tutun au crescut cu 1,5%, în condiţiile unui nivel majorat al accizei la ţigarete – cu 5,5% începând cu 1 august 2022 (594,97 lei/1000 ţigarete, faţă de 563,97 lei/1000 ţigarete începând cu 1 aprilie 2021). Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.”, se arată în documentul emis de Ministerul Finanțelor.