Deficitul bugetar s-a adâncit la 9 luni la 0,81% din PIB

Execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 6,8 miliarde de lei, respectiv 0,81% din PIB, faţă de deficitul de 3,7 miliarde de lei, respectiv 0,49% din PIB, consemnat în perioada similară a anului 2016, informează, miercuri, Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În intervalul ianuarie-august 2017, deficitul s-a situat la 6,5 miliarde lei, adică 0,78% din PIB, comparativ cu 3,1 miliarde lei (0,41% din PIB) deficit înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 180,4 miliarde lei, reprezentând 21,6% din PIB, au fost cu 8,8% mai mari în perioada ianuarie – septembrie 2017, în termeni nominali, faţă de acelaşi interval de timp din 2016. S-au înregistrat creşteri faţă de anul trecut la încasările din contribuţiile sociale (+16,1%), din impozitul pe salarii şi venit (+9,1%) şi din veniturile nefiscale (+17,4%). 

Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au scăzut cu 12,1% faţă de perioada similară din 2016, scăderea fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcţii speciale. 

În ceea ce priveşte încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii, acestea au urcat cu 64,8% raportat la perioada similară a anului trecut, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. 

Referitor la veniturile din TVA, acestea au înregistrat o scădere cu 0,3% faţă de primele nouă luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2016. 

Totodată, din februarie 2017 se reflectă în încasări şi efectele reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19%. 

Încasările din accize au fost cu 4% mai mici în primele nouă luni ale anului în curs comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind influenţate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017. 

"Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt în sumă de 7,5 miliarde lei", spune MFP. 

Potrivit execuţiei bugetare aferente primelor nouă luni din 2017, cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 187,3 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 10,5% faţă de perioada ianuarie – septembrie 2016. 

Cheltuielile de personal au urcat cu 21,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2016, respectiv aplicarea, începând cu luna august 2016, a prevederilor OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi de creşterile salariale acordate în 2017, respectiv majorarea cu 15% a salariilor din sănătate şi din educaţie de la 1 ianuarie 2017, a personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale care beneficiază de majorarea cu 20% începând cu 1 februarie 2017, majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 1.250 lei la 1.450 lei din 1 februarie 2017, majorarea cu 50% a salariului brut şi a sporurilor pentru personalul din instituţiile publice de spectacole sau concerte începând cu 1 februarie 2017, precum şi aplicarea începând cu 1 iulie 2017 a prevederilor din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 3,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creştere mai mare înregistrându-se la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de 5,2%. 

"Subvenţiile sunt în creştere cu 4,0%, în timp ce dobânzile sunt mai mici cu 5,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent", spune MFP. 

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 11,7%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei, şi cu 9% de la 1 iulie 2017 a punctului de pensie, ajungând la 1.000 de lei, precum şi alte măsuri ce au fost aprobate în timpul anului 2016, care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale cum sunt: creşterea numărului de beneficiari de ajutor social prin excluderea alocaţiei de stat pentru copii din veniturile familiei la stabilirea ajutorului social (VMG); creşterea indemnizaţiei acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, şi majorarea numărului de persoane încadrate în diverse tipuri de handicap; majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie; pensii de serviciu pentru grefieri, personal aeronautic, funcţionari publici parlamentari, auditori ai Curţii de Conturi. 

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 12,1 miliarde lei, respectiv 1,4% din PIB, mai spune ministerul. 

AGERPRES