Deficitul comercial a crescut în martie pentru prima dată în ultimul an şi cinci luni, iar ritmul de scădere s-a temperat puternic de la 35% în primele două luni ale acestui an la 13,9% în primul trimestru, ajungând la 1,92 miliarde de euro, potrivit datelor INS.
Deficitul comercial a crescut în martie cu 28%, la 856,6 milioane de euro.
Cel mai recent, deficitul comercial a înregistrat o rată anuală de creştere în septembrie 2008, când a avansat cu circa 42% comparativ cu luna similară din 2007.
Exprimat în lei, deficitul comercial al României s-a redus în primul trimestru cu 16,23%, la 7,92 miliarde de lei, dar a avansat cu 22,3% în martie, la 3,5 miliarde de lei.
Exporturile realizate în primul trimestru au însumat 32,47 miliarde de lei (7,88 miliarde euro), iar importurile au fost de 40,4 miliarde de lei (9,8 miliarde euro). Comparativ cu primele trei luni ale anului trecut, exporturile au crescut cu 15,4% la valori exprimate în lei (19,4% în euro), iar importurile au avansat cu 7,4% în lei (11% în euro).
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în primul trimestru a fost de 24,1 miliarde lei (5,86 miliarde euro) la expedieri şi de 29,09 miliarde lei (7,07 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 74,3% din total exporturi şi 72% din total importuri.
Diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de aprecierea monedei naţionale în lunile ianuarie-martie cu valori ce se situează în intervalul 2,2% – 4,5%, faţă de lunile corespunzătoare din anul 2009.
În luna martie, conform estimărilor preliminare ale INS, exporturile au însumat 12,22 miliarde lei (2,98 miliarde euro), iar importurile au totalizat 15,7 miliarde lei (3,84 miliarde euro).
Comparativ cu luna martie 2009, exporturile au crescut cu 10,1% la valori exprimate în lei (15,1% în euro), iar importurile au avansat cu 12,6%în lei (17,8% rimate în euro).
Faţă de luna februarie 2010, exporturile din martie au crescut cu 15,6% în lei (16,2% în euro), iar importurile au uract cu 19,7% în lei (20,3% în euro).

SURSA: Mediafax