În primele 11 luni din 2015, deficitul balanţei comerciale a fost de 7,1 miliarde de euro, mai mare cu 1,8 miliarde de euro decât cel înregistrat în aceeași perioadă din 2014, potrivit datelor transmise de Institutul Național de Statistică.
În primele 11 luni din 2015, exporturile şi importurile au crescut cu 4,1%, respectiv cu 7,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2014. Exporturile FOB au însumat 50 de miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 57de miliarde de euro. Faţă de luna octombrie 2015, exporturile din luna noiembrie 2015 au scăzut cu 4,8%, iar importurile au scăzut cu 5,7%
În luna noiembrie 2015 exporturile FOB au fost de 4.751,9 milioane euro, importurile CIF au fost de 5535,5 milioane euro, rezultând un deficit de 783,6 milioane euro.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în perioada 1.I-30.XI 2015 a fost de 37492,6 milioane euro la expedieri şi de 44669,5 milioane euro la introduceri, reprezentând 74,0% din total exporturi şi 77,2% din total importuri.
Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) în perioada 1.I-30.XI 2015 a fost de 13165,1 milioane euro la exporturi şi de 13181,5 milioane euro la importuri, reprezentând 26,0% din total exporturi şi 22,8% din total importuri.
În perioada 1.I-30.XI 2015, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (44,5% la export şi 37,2% la import) şi alte produse manufacturate (32,9% la export şi respectiv 31,2% la import).