Departamentul Comerţului din SUA a anunţat miercuri că deficitul comercial a scăzut în noiembrie cu 7,7%, la 39 miliarde de dolari, faţă de 42,2 miliarde de dolari în octombrie.
Exporturile SUA au scăzut cu 1%, la 196,4 miliarde de dolari, în timp ce importurile au înregistrat un declin de 2,2%, la 235,4 miliarde de dolari. Volumele de ţiţei importate în noiembrie au atins cel mai scăzut nivel din 1994, în timp ce preţul mediu al barilului de ţiţei a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii doi ani.
De asemenea, deficitul comercial al SUA pe relaţia cu China a scăzut cu 8% în noiembrie, la 29,9 miliarde de dolari. Cel mai ridicat nivel al deficitului SUA este cel înregistrat cu China. Pe relaţia cu UE, deficitul comercial al SUA s-a redus în noiembrie cu 7,4%, la 11,8 miliarde de dolari.
AGERPRES