România ar putea avea probleme mari cu deficitul în 2024. Avertismentul Comisiei Europene
Comisia Europeană are o prognoză deloc bună pentru România. Deficitul fiscal al ţării noastre s-ar putea majora anul acesta şi ar putea ajunge la 7%.
„Suntem foarte îngrijoraţi referitor la situaţia fiscală din România”, a afirmat Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice şi financiare în cadrul Comisiei Europene.
Prezent la conferinţa anuală privind implementarea PNRR, Declan Costello a explicat că deficitul trebuia să scadă în 2024. De fapt, se aşteaptă acum o evoluţie exact opusă. El e subliniat că reforma pensiilor este una bună pentru România, dar contribuie, din păcate, la acest deficit.
Mai mult, şi execuţia bugetară a fost deficitară în prima parte a anului. Toate aceste duc la îngrijorări semnificative la adresa României printre experţii Comisiei Europene.
„Vreau să spun că noi, la Comisie, suntem îngrijoraţi, nu, suntem foarte îngrijoraţi referitor la situaţia fiscală din România. Aşa cum ştiţi, România este acum într-o poziţie de deficit care ar fi trebuit corectat până la finalul anului acesta.
Obiectivul pentru 2023 a fost un deficit mai mic pentru PIB. Când ne-am uitat la cifre, în toamna anului trecut, am anticipat un deficit de peste 6. Acest deficit trebuia să scadă anul acesta, dar tendinţele merg într-o direcţie nepotrivită. Avem acum impactul reformei pensiilor, care este o reformă foarte bună, dar contribuie la deficitul de anul acesta.
În prima parte a anului am văzut o execuţie bugetară destul de deficitară, auzim despre creşteri de cheltuieli publice de anumite naturi şi adevărul este că acum vă vom trimite previziunile noastre în luna mai, dar mă aştept ca deficitul să fie undeva la 7% din PIB anul acesta”, a precizat Declan Costello.
Riscuri foarte mari pentru România! Care sunt soluţiile Comisiei Europene?
Specialistul Comisiei Europene a adăugat că deficitul fiscal, combinat cu deficitul curent pe conturi, va împinge totul către o situaţie nesustenabilă.
El a vorbit despre „riscuri foarte mari pentru România pe viitor”.
„Dacă avem 7% deficit fiscal, combinat cu deficitul curent de 7% pe conturi, nu este sustenabil şi reprezintă riscuri foarte mari pentru România pe viitor”, a afirmat Costello.
Declan Costello a venit şi cu câteva indicaţii pentru guvernanţi. În primul rând, chiar dacă este an electoral, „este important acum pentru managementul bun al ţării să nu se facă mai mult rău”, spune el.
Apoi, trebuie continuată neapărat atragerea de bani europeni. Vitală este şi implementarea reformelor aferente cererii de plată numărul 3 din PNRR. Specialistul Comisiei Europene a indicat în special reforma companiilor de stat în acest caz.
În fine, pentru a se integra în noua guvernanță și pentru a asigura o direcție pe termen mediu și lung, România trebuie să adopte un plan structural cuprinzător. O componentă esențială a acestui plan va fi reforma fiscală, ce va face parte din PNRR.
Astfel, următoarele șase luni ar trebui să fie folosite pentru a colabora cu Comisia Europeană, cu băncile și cu experții, cu scopul de a elabora o reformă fiscală sustenabilă, mai spune Costello.