Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare s-a diminuat cu 47,5% în primele cinci luni ale anului 2012, totalizând 318,04 milioane de euro, faţă de 606,7 milioane de euro în perioada similară din 2011, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Exportul României de produse agroalimentare în ţările intra şi extra comunitare a depăşit 1,46 miliarde de euro, până la finele lunii mai 2012, topul încasărilor fiind dominat de porumb, grâu şi ţigări.
Dacă în primele cinci luni ale anului 2011 au fost exportate produse agroalimentare de 1,19 miliarde de euro, în aceeaşi perioadă din 2012 exporturile au totalizat 1,46 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 22,6 procente.
Pe de altă parte, importurile au înregistrat o scădere uşoară în primele cinci luni ale anului, cu 1%, valoarea acestora totalizând 1,779 miliarde de euro, faţă de 1,797 miliarde euro, la finele lunii mai 2011.
Potrivit datelor MADR, cel mai exportat produs pe pieţele intra şi extracomunitare a fost porumbul, care a adus României peste 359,26 milioane euro pentru o cantitate de 1,318 milioane de tone, în timp ce în aceeaşi perioadă din 2011 s-au obţinut 206,03 milioane euro pentru 665.348,6 tone. Din exportul de ţigări de foi, trabucuri şi ţigarete – 13.294 tone – s-au încasat 180 de milioane de euro până la finele lunii mai 2012.
De asemenea, locul trei la exporturi a fost ocupat de grâu şi meslin, care au adus încasări de 121,557 milioane de euro pentru o cantitate de 600.504 tone. În perioada similară din 2011 au fost exportate pe pieţele intra şi extra comunitare circa 154.098 tone de grâu şi meslin, în valoare de 35,97 milioane de euro.
În ceea ce priveşte importurile de produse agroalimentare, tot porumbul a ocupat prima poziţie cu 476.786 tone, în valoare de 132,92 milioane euro, urmat de zahăr din trestie sau sfeclă cu 139.725 tone, în valoare de 87 milioane euro şi de carnea de porc proaspătă, refrigerată cu 45.498 tone, în valoare de 77,044 milioane euro.
SURSA: Agerpres