Delegația CCIR prezentă la cea de-a VI-a ediție a Parlamentului European al Întreprinderilor, în preziua deschiderii acestui eveniment, împreună cu reprezentanții celor 22 de companii, au participat la o la o întâlnire de lucru cu dna Clara Staicu, Reprezentant permanent adjunct al Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, în scopul consolidării dialogului între această organizație, CCIR și mediul de afaceri românesc,

Principalele subiecte abordate au vizat finanțările europene pentru domeniul agricol, în special pentru fermele agricole, măsurile de adaptare la schimbările climatice, de prevenire și gestionare a riscurilor legate de climă, problema competențelor și a forței de muncă, posibilitatea implementării unui registru european al companiilor din domeniul controlului calității.

Concluzii ale delegația CCIR prezentă la cea de-a VI-a ediție a Parlamentului European al Întreprinderilor

În ceea ce privește cea de-a VI-a ediție a Parlamentului European al Întreprinderilor, domeniul energetic, competențele și comerțul internațional sunt principalele subiecte care au fost abordate. Creșterea recentă a prețurilor la energie și incertitudinea în aprovizionarea cu materii prime intensifică presiunea resimțită de întreprinderi care se luptă să se redreseze în urma pandemiei de Covid-19.

Având în vedere că 90% din creșterea economică mondială va fi generată în afara Europei în viitorul apropiat, este esențial să se păstreze și să se îmbunătățească un mediu în care regulile comerciale sunt stabile, transparente, echitabile și funcționează în folosul întreprinderilor de toate dimensiunile.

Tensiunile geopolitice, rezultate ca o consecință a războiului din Ucraina, subminează agenda comercială globală.

Piața unică contribuie la atractivitatea Europei ca partener comercial însă există loc de îmbunătățire în punerea în aplicare a acordurilor comerciale ale UE, în special pentru a permite IMM-urile să valorifice mai bine oportunitățile rezultate.