Compania Delgaz Grid a început joi, 8 iunie, în poligonul Centrului de Instruire Profesională de la Mediaș, testarea funcționării aparatelor de utilizare a gazelor naturale și a rețelei de distribuție cu amestec de 80% gaze naturale și 20% hidrogen, aceasta fiind prima etapă a proiectului pilot 20HyGrid, lansat în premieră în România.
Testele de compatibilitate pentru rețeaua de distribuție
Testele urmăresc să determine cu rigurozitate nivelul de compatibilitate cu hidrogenul al componentelor rețelei existente de distribuție a gazelor naturale și al instalațiilor și aparatelor de utilizare ale clienților casnici. Ele iau în calcul toate particularitățile din România pentru validarea unei soluții tehnice la nivel național privind utilizarea în condiții de siguranță a amestecului de gaze naturale şi hidrogen.
„Noi credem că putem să le asigurăm același confort clienților noștri folosind actuala infrastructură, fără modificări, și cu aceeași siguranță în exploatare, utilizând practic un alt gaz. Într-o primă etapă un amestec de gaze naturale cu hidrogen și pe termen lung exclusiv gaze verzi fără emisii de dioxid de carbon, precum hidrogenul produs prin electroliză și biometanul. Prin acest proiect facem un prim pas concret în această direcție în România, beneficiind de experiența E.ON din Germania”, a declarat Volker Raffel, CEO al E.ON România.
„Rețelele de gaze naturale din România au potențialul de a aproviziona consumatorii cu cantități uriașe de hidrogen, la cele mai mici costuri comparativ cu alte variante de transport și distribuție. Acestea ar putea transporta, de exemplu, circa 130 TWh de energie anual, de aproape trei ori mai mult decât Sistemul Energetic Național de transport al energiei electrice, respectiv circa 56 TWh”, a completat Cristian Secoșan, director general al Delgaz Grid.
Echipa de specialiști ai companiei va continua să testeze, în săptămânile următoare, etanșeitatea diverselor componente ale rețelei, combustia și parametrii de funcționare pentru mai multe tipuri de aparatură casnică, de la diferiți producători. Totodată, va fi analizată comportarea tronsoanelor de rețea din oțel și polietilenă la amestecul de 80% gaze naturale și 20% hidrogen.
„Pentru testare, în prima etapă, am construit în poligonul de la Mediaș o mini-rețea de distribuție la care racordăm și testăm, într-un mediu controlat, majoritatea categoriilor de aparate de utilizare existente. În etapele următoare vom realiza teste pe rețele operaționale respectiv pe aparate din casele clienților. Având în vedere experiența acumulată, suntem convinși că testele vor demonstra ceea ce ne-am propus. Hidrogenul este doar un alt gaz combustibil, care nu implică riscuri diferite de metan, fapt demonstrat de toate proiectele derulate în țările vest europene”, a explicat Dr. Cristian Călin, Manager Tehnic Gaz, coordonatorul proiectului.
Ce va mai fi testat în perioada următoare?
Vor fi testate centrale termice, aragaze, convectoare, aparate de preparat apă caldă, arzătoare din sobe de gătit, încălzit etc. De exemplu, vor fi testate atât centrale termice existente, modele mai vechi, fără condensație, instalate înainte de 2015, precum și centrale în condensație, instalate în special după 2015, respectiv aparate de generație nouă, care sunt deja pregătite pentru amestec cu 20% hidrogen. Delgaz Grid are ca parteneri șase mari producători de centrale termice și aragaze care acoperă aproximativ 80% din piața din România, ceea ce asigură o reprezentativitate foarte bună în cadrul proiectului.
Specialiștii Delgaz Grid au dobândit experiență și certificare în Germania, unde au testat la DVGW/EBI (Der Deutsche Verein des Gas und Wasserfaches/EBI Engler Bunte Institute), o prestigioasă instituție tehnico-științifică care funcționează în cadrul Institutului de Tehnologie din Karlsruhe, amestecuri de gaze naturale cu diferite adaosuri de hidrogen pe diferite sisteme de ardere: centrale termice, convectoare, aragaze, arzătoare din sobe de încălzit și gătit.
„România are o experiență de peste 100 de ani cu hidrogenul, deci știm că se poate face, știm cu cine se poate face și știm unde și ce s-a făcut. Din rațiuni științifice și tehnice, se consideră că este posibilă introducerea unor cantități cuprinse de până la 20-30% hidrogen, fără modificări relevante asupra utilizatorilor finali și a infrastructurii sau conductelor. Hidrogenul are potențialul major în decarbonizarea surselor de energie pentru gospodării iar testele efectuate de Delgaz Grid la Mediaș sunt o etapă esențială și obligatorie pentru a valida aceasta în teren”, a subliniat Dr. ing. Ioan Iordache, Director Executiv al Asociației pentru Energia Hidrogenului din Romania și Director General al ICMET Craiova.
„Hidrogenul trebuie văzut ca un vector de energie, una dintre puținele soluții fezabile care pot să echilibreze variabilitatea (insecuritatea) surselor regenerabile și volatilitatea consumului. Înainte de toate, trebuie să demonstrăm că este fezabil și sigur să transportăm și să utilizăm hidrogenul și este de apreciat că Delgaz Grid este prima companie care face pasul de la teorie la practică în România prin acest proiect”, a transmis Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.
În această vară este planificată testarea amestecului de gaze naturale cu hidrogen în condiții reale.
În etapa a doua a proiectului urmează să fie testate funcționarea amestecului în rețele existente din oțel și polietilenă, precum și în instalații/aparate de utilizare ale clienților racordați la acestea. Instalațiile de utilizare ale consumatorilor (țevi, aparate de utilizare etc.) și elementele componente ale sistemului de distribuție (conducte, branșamente, fitinguri, armături, regulatoare, contoare etc.) nu vor fi modificate pentru acest proces.
Cum privesc românii utilizarea hidrogenului drept combustibil?
Dincolo de aspectele de ordin tehnic, succesul proiectului este legat de gradul de acceptare din partea clienților pentru efectuarea testelor. Una dintre concluziile studiului sociologic calitativ* comandat de Delgaz Grid referitor la percepțiile consumatorilor asupra utilizării în gospodărie a unor combustibili alternativi (amestec de gaze naturale și hidrogen) prin actuala infrastructură de distribuție a gazelor naturale indică deschiderea oamenilor pentru a explora această opțiune în viitor, dacă ar fi disponibilă și dacă ar fi mai accesibilă din punct de vedere economic. Calitatea hidrogenului de a nu fi poluant este menționată cel mai frecvent de către intervievați, atunci când sunt întrebați care ar fi principalele aspecte pozitive în utilizarea sa.
Delgaz Grid consideră că este nevoie de intensificarea eforturilor din partea autorităților statului, companiilor, mediului universitar și academic și al asociațiilor de profil pentru informarea corespunzătoare a consumatorilor în privința tehnologiei gazelor verzi și a hidrogenului în special, pentru facilitarea înțelegerii și creșterii încrederii în fezabilitatea și siguranța acesteia.