Investiţie de 16,3 mil. lei pentru modernizări energetice în judeţul Iaşi

Delgaz Grid, companie a Grupului E.ON, a obţinut cofinanţare din fonduri europene pentru o investiţie de peste 16,3 milioane de lei, care presupune modernizarea staţiilor de transformare Hârlău, Paşcani şi Gorban (110/20kV), din judeţul Iaşi, precum şi lucrări de întărire a reţelei electrice, informează compania, duminică.

Investiţia este cofinanţată cu aproximativ 10 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon), precum şi cu aproximativ 1,8 milioane lei de la bugetul naţional, în timp ce contribuţia companiei va depăşi patru milioane de lei. 

Potrivit sursei citate, în cadrul proiectului vor fi modernizate staţiile de transformare Hârlău, Paşcani şi Gorban (110/20kV) din judeţul Iaşi, vor fi efectuate lucrări de întărire a reţelei electrice şi vor fi integrate în SCADA circuitele primare şi secundare din cele trei staţii. Lucrările se vor derula pe o perioadă de trei ani şi au ca obiectiv creşterea siguranţei preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantităţii de energie electrică nelivrată şi reducerea costurilor de mentenanţă a reţelei de distribuţie. 

"Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice sunt prioritare pentru compania noastră, începând cu 2012, fiind implementate trei proiecte cu finanţare europeană, iar al patrulea se află în derulare. Astfel, prin intermediul a două proiecte cu o valoare de aproximativ 41,3 milioane de lei, a fost modernizat sistemul de distribuţie a gazelor naturale din judeţele Iaşi şi Cluj. În municipiul Iaşi şi zona metropolitană a fost realizat un proiect cu o valoare totală de peste 6,2 milioane de lei care a vizat îmbunătăţirea tehnologică a reţelei de gaze naturale, presiune medie, precum şi modernizarea unor staţii de reglare, prin dotarea cu sistem SCADA. Totodată, în municipiul Cluj-Napoca a fost modernizată reţeaua de distribuţie gaze naturale (conducte şi branşamente) în cadrul unui proiect cu o valoare de aproximativ 35,1 milioane de lei, susţinut cu fonduri europene", subliniază compania. 

Investiţiile derulate de Delgaz Grid în sistemul de distribuţie a energiei electrice au fost susţinute prin intermediul unui alt proiect cu finanţare europeană, fiind modernizate şi integrate în sistem SCADA un număr de 26 de staţii de transformare a energiei din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău, Neamţ, Suceava şi Vaslui, cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei. 

De asemenea, în judeţul Bacău se derulează proiectul de cercetare cu finanţare europeană 'Optimizarea costurilor la colectarea datelor de la contoarele inteligente şi metode de îmbunătăţire a profitului la transportul energiei electrice', cu o valoare totală de aproximativ 270.000 de lei. Proiectul vizează măsurarea fluxurilor de energie în reţeaua de distribuţie a energiei electrice, iar datele rezultate vor conduce la detectarea pierderilor din reţea şi prioritizarea investiţiilor. 

În ultimii 12 ani, Grupul E.ON a investit în România peste 1,5 miliarde de euro, preponderent pentru reabilitarea şi modernizarea sistemelor de distribuţie. Delgaz Grid (companie a Grupului E.ON) operează, în prezent, o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 21.650 kilometri, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.500 de kilometri şi desfăşoară activităţi în 20 de judeţe situate în jumătatea de nord a ţării, având circa 3,1 milioane de clienţi.

AGERPRES