‘În urma unei analize aprofundate a portofoliului nostru de magazine, am decis să închidem sau să convertim un anumit număr de magazine din Statele Unite şi din Europa de Sud-Est în primul trimestru al lui 2012’, precizează un comunicat emis de Delhaize cu ocazia publicării rezultatelor provizorii pe anul 2011.
Mai precis, Delhaize va închide 146 de magazine din reţelele sale din SUA şi Europa de Sud-Est, şi va converti 64 de magazine din SUA sub brandul Bloom şi Bottom Dollar Food în brandul Food Lion. Aceste măsuri corespund suprimării a circa 4.900 de locuri de muncă în SUA şi a aproximativ 100 în Europa, a indicat un purtător de cuvânt.
Decizia ‘corespunde ‘New Game Plan’ vizând accelerarea creşterii rentabile’, a afirmat Pierre-Olivier Beckers, preşedintele comitetului executiv al Delhaize, citat în comunicat.
Potrivit rezultatelor provizorii, Delhaize a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 21,1 miliarde de euro, o creştere de 4,6% la rate de schimb identice sau de 1,3% la rate de schimb reale.
Delhaize Group este un retailer belgian cu sediul la Bruxelles, care operează o reţea de supermarketuri în zece ţări de pe trei continente. Delhaize Group intrat pe piaţa din România în anul 2000, prin achiziţia a 51% din acţiunile Mega Image, ulterior pachetul de acţiuni majorându-se la 70%. În iunie 2004, grupul a preluat integral reţeaua de magazine Mega Image. În anul 2007, grupul a achiziţionat, prin intermediul subsidiarei sale Mega Image, reţeaua de 14 supermarketuri La Fourmi din Bucureşti, consolidându-şi poziţia pe piaţa bucreşteană.
SURSA: Agerpres