O laureată a premiului pentru Învățământ și cercetare este conf. univ. dr. Delia Ungureanu, care lucrează atât ca profesor al catedrei de  Studii literare de la Facultatea de Litere, Universitatea din București, cât și ca director asociat al Institute for World Literature, din cadrul Harvard.

În momentul în care a primit premiul din partea Capital, laureata ne-a mulțumit și a ținut un discurs, în cadrul căruia a spus că „Aș dori să încep prin a mulțumi revistei Capital pentru acest program absolut fabulos. Felicitări tuturor nominalizatelor și, de asemenea, felicitări nominalizatelor la această categorie. Am onoarea de a fi colega cu Adina Dragomirescu și resimt încă o dată greutatea acestui premiu. Felicit Revista Capital pentru includerea acestei categorii esențiale, aș spune, mai ales în lumina ultimei luni de tensiuni și a grevelor dinn preuniversitar. Este o categorie foarte importantă, aș spune. 

Și, în primul rând, aș vrea să spun că este un lucru de echipă. Ceea ce eu reprezint aici este de fapt munca unei echipe, de la Institutul de Literatură Mondială, în primul rând, această muncă extraordinară se datorează lui David Damrosch, care este cel care a produs acest proiect în anul 2011 și este unul dintre cei mai importanți comparatiști în acest moment din lume și a condus catedra de literatură comparată de la Harvard timp de 12 ani. Lui, așadar, îi datorăm atât de mult pentru acest institut. 

De asemenea, acest institut care aduce anual 150 de oameni care se ocupă cu studiul literaturii, de la nivel masteral, doctoral până la stadii de cadre didactice universitare, este extraordinar faptul că acest lucru a ajuns inclusiv disponibil pentru studenții universităților din țara noastră. Avem două instituții partenere, Universitatea din București, datorită domnului profesor Liviu Papadina, pe atunci prorector, și, de asemenea, avem un parteneriat similar cu Fundația Observator Cultura, condusă de Carmen Musat. Datorită acestor oameni extraordinari, putem duce mai departe felul în care se studiază literatura într-o comunitate cu adevărat globală și mondială. 

Aș mai vrea să spun un lucru, o reflecție personală: De fapt, ceea ce contează este conștiința faptului că ceea ce faci este cumva transindividual – este dincolo de agende personale pe care le avem cu toții. Aici aș spune un lucru care mie îmi este foarte drag. Este dintr-un memoriu de supraviețuire în Auschwitz, care spunea: „Succesul în sine nu poate fi niciodată un scop, el este doar o consecință firească a faptului că te găsești la locul potrivit, făcând lucruri pentru care te-ai născut.” 

Aș pune că acest premiu este foarte mult un premiu care se datorează familiei mele, care nu mai este cu mine, însă care sunt în continuare cu mine. Mă face să mă gândesc la părinții mei, care nu mai sunt de aproape 10 ani alături de noi ca să vadă ce am reușit să construim. Străbunicii mei, care unii dintre ei au fost uciși în pogromul de la Iași, și bunicii mei care au luptat împotriva comunismului și antisemitismului. Este un premiu al supraviețuitorilor și al celor care cred în continuare că lumea aceasta are și ceva foarte frumos în ea, doar dacă ne unim cu toții. Mulțumesc.”

Multe dificultăți, dar nu pandemice

Din punctul de vedere al crizei medicale, Delia Ungureanu se declară privilegiată, în primul rând pentru că a putut să-și desfășoare activitatea firesc și online – cu toate că a dus dorul întâlnirilor directe cu studenții de la Harvard IWL.

„Solitudinea este spațiul acela doar al nostru – Montaigne îl numea “cămara din spatele magazinului unde facem comerț cu lumea de afară” sau Woolf, „o cameră doar a noastră” – unde putem fi noi înșine stând de vorbă cu noi sau cu vocile celor care au fost cândva și care trăiesc astăzi doar în cărți. Dacă sântem în solitudinea casei noastre în compania cărților, nu suntem niciodată singuri, chiar dacă vocile din cărți sânt doar duhuri pe care noi le readucem la viață prin procesul lecturii”, afirmă cadrul universitar, a cărei experiență cu solitudinea a oferit și mai multă putere următorului volum pe care-l pregătește.

Atitudinea pozitivă și hotărâtă a cercetătoarei în studii literare exista încă din adolescență, când a început să ajungă la etapele naționale ale olimpiadelor de limbă română. Chiar dacă spațiul ei familial a fost marcat de discriminări și prejudecăți, întrucât era unul mixt, format deopotrivă din români creștini și evrei, Delia Ungureanu a ales să spere că i se va face dreptate și va fi răsplătită după merit: „mama mea a aflat înaintea examenului de intrare la Conservator de la un profesor din universitate că cele două locuri la instrument erau deja date. Real sau nu, s-a descurajat, nu a mai dat deloc examenul și s-a înscris direct la Litere. Când am început să merg la Olimpiada națională de literatură română, căci în clasele IX-XII am ajuns mereu la etapa națională, deși mă susținea mereu să fac ceea ce îmi plăcea, mama nu credea că la cel mai înalt nivel competiția va reflecta realitatea”. Iar rezultatele de astăzi arată că Delia Ungureanu a câștigat pariul cu trauma generațională.

De ce literatură?

Literatura este, poate, șansa de a experimenta arta fără presiunea de a crea, ci, mai degrabă, de a o adânci. Căutarea semnificațiilor este cea care prevalează, iar succesul este ceva ce se naște din pasiune, fără a fi scopul absolut al acestei căutări. Tocmai de aceea, titulatura de „femeie de succes” este o consecință firească a unor continue cercetări și a unui program de muncă de-a dreptul spartan.

„Probabil cel mai important lucru cu privire la succes este să nu îl cauți, să nu ți-l dorești. El nu trebuie să fie un scop în sine al activității desfășurate, ci o consecință firească a ei, dacă și numai dacă ești la locul potrivit făcând lucrul pentru care te-ai născut”, a declarat Delia Ungureanu.