Actionarii majoritari vor putea delista compania de la Bursa doar daca in urma derularii unei oferte publice ajung la o participatie de peste 95% din capital, a declarat pentru Mediafax directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache. Aceasta prevedere preia un articol din Legea pietei de capital si a fost inclusa in Codul Bursei, care va fi supus aprobarii actionarilor BVB la finele lunii aprilie. Astfel, societatile pot fi delistate daca in urma unei oferte publice de cumparare actionarul majoritar ajunge la o participatie de peste 95% din capitalul social sau a cumparat titluri reprezentand mai mult de 90% din cele din oferta. Pretul oferit, potrivit Legii pietei de capital, va fi cel putin egal cu cel mai mare pret platit de ofertant sau de persoanele cu care acesta actioneaza in mod concertat in perioada de 12 luni anterioare ofertei. Daca aceasta prevedere nu poate fi aplicata, pretul va fi determinat in conformitate cu reglementarile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), cu luarea in considerare a cel putin trei criterii: pretul mediu ponderat, valoarea activului net al societatii si valoarea actiunilor.