Salzberg este succesorul lui Jim Quigley, care își încheie mandatul, urmând să preia un rol orientat mai mult spre client service, ca Partener Senior în cadrul firmei Deloitte SUA, tot de la 1 iunie. Alegerea lui Salzberg încheie un proces riguros și amplu de nominalizare și ratificare de către partenerii firmelor membre, care are loc o dată la patru ani și reunește întreaga rețea globală DTTL de firme membre.
În calitate de nou CEO al DTTL, responsabilitățile lui Barry Salzberg vor acoperi o rețea de 53 de firme membre din 150 de țări, cu peste 170.000 de angajați. „Sunt copleșit de încrederea în calitățile de lider cu care mă creditează firmele membre, în aceste vremuri istorice”, spune Salzberg.
„De-a lungul anilor, am lucrat alături de Jim Quigley și i-am admirat angajamentul față de cultura noastră globală atât de solidă, care ne-a propulsat în poziția de lider mondial în domeniul serviciilor profesionale. Sunt nerăbdător să preiau conducerea organizației, pentru a contribui la creșterea afacerilor firmelor membre, menținând în același timp accentul pe calitatea serviciilor pe care le oferim cu perseverență clienților”.
În cei peste 30 de ani de carieră construită în cadrul firmei membre Deloitte Statele Unite, Barry Salzberg, 57 ani, a acumulat un portofoliu impresionant de realizări profesionale din diverse roluri de conducere. În 2007, a fost ales în funcția actuală de CEO al Deloitte LLP, Statele Unite. În această calitate, el a coordonat dezvoltarea afacerii, prin tranzacții de succes precum achiziția diviziei de operațiuni în domeniul guvernamental a firmei de consultanță în domeniul tehnologiei BearingPoint.
Totodată, a încurajat investițiile în dezvoltarea talentelor, una dintre inițiative fiind crearea Deloitte University, un centru excepțional de educație și dezvoltare, în valoare de 300 de milioane de dolari, care va fi inaugurat la sfârșitul acestui an în Statele Unite.
Anterior, Salzberg a fost Managing Partner în Statele Unite, precum și Managing Partner al diviziei de consultanță fiscală din cadrul Deloitte LLP, el contribuind la creșterea semnificativă a cotei de piață și fiind recompensat cu numeroase premii și distincții. Salzberg s-a alăturat echipei Deloitte Statele Unite în 1977 și a devenit partener în 1985.
El este membru în Consiliul Director Deloitte Statele Unite, în Comitetul Executiv al DTTL și în Consiliul Director al DTTL. Este licențiat în contabilitate (Colegiul Brooklyn), are un Doctorat Juris de la Brooklyn Law School și o diplomă de cercetare în domeniul fiscal de la New York University School of Law.