Deloitte România a asistat grupul ceh de energie CEZ în vânzarea a șapte dintre subsidiarele sale românești, active în domeniul distribuției de electricitate și al energiei regenerabile, către investitorul în infrastructură Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), unul dintre cei mai mari manageri de active alternative din lume, deținut de grupul australian Macquarie.
Obiectul tranzacției constă în rețeaua CEZ România de distribuție a energiei electrice, în businessul de furnizare de electricitate, care are 1,4 milioane de clienți, și în cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, de la Fântânele-Cogealac. Această tranzacție este considerată una dintre cele mai importante de pe piața românească de fuziuni și achiziții și cea mai mare din sectorul de energie din ultimii ani.
Acordul, a cărui valoare nu a fost comunicată, a fost semnat la finalul lunii octombrie 2020 și este supus aprobării Autorității Europene Antitrust și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării din România.
Grupul CEZ, care a intrat pe piața din România în 2005, și-a anunțat în iunie 2019 noua strategie, care presupunea decizia de a vinde anumite active din mai multe țări, printre care România, Bulgaria și Polonia. După finalizarea tranzacției, grupul ceh va rămâne activ în România, în domeniile trading de energie și servicii energetice.
„Această tranzacție este tipul de proiect-cheie pentru orice profesionist în domeniul nostru, date fiind efectele sale asupra sectorului local de energie, durata sa de peste un an și colaborarea internațională pe care a presupus-o.
Aș vrea să mulțumesc grupul CEZ pentru că a avut încredere în Deloitte cu acest proiect, pentru care am combinat expertiza unor echipe din mai multe țări, inclusiv a experților Deloitte din Cehia, astfel încât să punem la dispoziția clientului toate cunoștințele și experiența rețelei noastre.
Finalizarea acestei tranzacții va marca intrarea pe piața românească a unuia dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, Macquarie, care și-a manifestat interesul față de România de mai mulți ani”, spus Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.
Asistență pentru procesul de due diligence financiar
O echipă multidisciplinară a Deloitte România a oferit asistență pentru procesul de due diligence financiar, fiscal și comercial, precum și servicii de suport în tranzacție. Echipa de consultanță financiară a fost alcătuită din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Vlad Bălan, Director Adjunct, Miruna-Viviana Ciocea, Manager, și Ionuț Vasilescu, Manager. Echipa de experți fiscali care a lucrat la proiect a fost formată din Dan Bădin, Partener, și Ioana Năstase, Senior Manager, iar Sorin Elisei, Director în cadrul practicii Deloitte România specializate în energie și resurse naturale, a asigurat componenta de consultanță în management. Echipa Deloitte Cehia a fost coordonată de Josef Kotrba și Dusan Sevc, Parteneri în cadrul practicii de Consultanță Financiară.
Cu o echipă de 50 de experți, Deloitte este unul dintre cei mai importanți furnizori din România de servicii de consultanță financiară pentru companii locale și multinaționale din mediul privat și din cel public. În 2019, echipa de consultanță financiară a Deloitte România a fost implicată în peste 100 de proiecte complexe prin intermediul tuturor liniilor de servicii.
Despre Deloitte
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate.
Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 330.000 de profesioniști ai săi.
Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 2.000 de profesioniști.