„Sunt convins că, prin cooptarea lui Lars în calitate de Partener, echipa noastră va avea de câștigat,” a spus Ahmed Hassan, Country Managing Partner Deloitte România. „În mediul economic actual, companiile de top se confruntă cu nevoia creării unor modele de evaluare și de afaceri transparente și credibile, care să vină în sprijinul tranzacțiilor pe care le efectuează, astfel încât să fie conforme cu cerințele legale și standardele contabile și să le sprijine în demersul lor de a obține finanțare sau în soluționarea disputelor. Lars a avut deja succes, atât cu evaluări ale unor companii de referință, cât și cu întocmirea unor modele de afaceri, astfel încât echipa Deloitte și clienții săi nu vor avea decât de beneficiat”, a declarat Wiechen.
Cu o experiență de peste 13 ani în companii din Big 4, în România și Germania, Lars a fost implicat în majoritatea tranzacțiilor de referință de pe piața românească, coordonând evaluări, atât în cadrul unor achiziții, cât și în scopul raportărilor financiare.
Pe parcursul celor nouă ani petrecuți pe piața românească, el a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea profesiei de evaluator, în calitate de membru acreditat al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați (ANEVAR) și membru al Comisiei de verificare și Monitorizare din cadrul ANEVAR.
Lars a absolvit un Masterat în administrarea afacerilor de la Universitatea din Frankfurt pe Main, Germania, și are o diplomă în Managementul afacerilor bancare de la Deutsche Bank, Hanovra, Germania. Lars este Contabil Public Autorizat (CPA) în Illinois/ Statele Unite ale Americii și este acreditat în Evaluarea Afacerilor (ABV). Totodată, deține un certificat în Investigarea Fraudelor Financiare (CFF) și este Contabil de Gestiune Autorizat (CGMA) de către Institutul American al Contabililor Publici (AICPA). Este membru al Serviciilor de Investigare a Fraudelor și Evaluare (FVS), parte a AICPA, membru al Royal Institution of Chartered Surveyors (RICS) și Evaluator European Recunoscut (REV).