Procesul european de digitalizare a raportărilor fiscale, ce era caracterizat prin inițiative individuale ale statelor membre ale Uniunii Europene (UE) în trecut, vizează, acum, uniformizarea procedurilor la nivel comunitar. Conform Deloitte România, raportările fiscale în timp real sunt un obiectiv major la nivelul blocului comunitar.
Raportări fiscale în timp real, obiectiv major la nivelul UE, inclusiv în România
Raportări fiscale în timp real, obiectiv major la nivelul UE, inclusiv în România. Procesul de digitalizare a raportărilor fiscale în Europa, care acum câțiva ani era marcat de inițiative izolate ale statelor membre ale Uniunii Europene (UE), se concentrează în prezent pe uniformizarea procedurilor la nivel comunitar. Acest efort are ca scop simplificarea obligațiilor fiscale pentru contribuabilii care activează în UE, indiferent de dimensiunea sau sectorul în care își desfășoară activitatea, și creșterea veniturilor din taxe și impozite, în special din TVA, care reprezintă o sursă principală de venituri atât pentru statele membre, cât și pentru bugetul Uniunii.
Principala provocare a acestei standardizări este armonizarea sistemelor interne deja implementate de anumite state, inclusiv România, cum ar fi SAF-T, în diverse forme, e-Factura, generalizată sau nu, sau sistemele electronice de monitorizare a transportului de bunuri.
Un plus de circa 200 de miliarde de euro la bugetul UE în următorii 10 ani
O inițiativă europeană majoră în această direcție este pachetul legislativ „TVA în era digitală”, având ca obiectiv principal reducerea deficitului de încasare a TVA față de anul 2019 (când, la nivel UE, depășea 10%, respectiv 135 de miliarde de euro). În forma sa inițială, propunerea urmărea implementarea raportării electronice pentru livrările transfrontaliere pe baza facturilor electronice până în ianuarie 2028.
După publicare, statele care au adoptat deja facturarea electronică obligatorie la nivel național au subliniat particularitățile sistemelor lor interne și au solicitat revizuirea anumitor componente ale propunerii, cerând un acord asupra principiilor fundamentale privind cerințele de raportare digitală, care să susțină cadrul de raportare a datelor fiscale în timp real la nivelul UE. De exemplu, la ultima reuniune ECOFIN (Consiliul UE pentru Afaceri Economice și Financiare), Estonia s-a opus inițiativei, argumentând că, în forma actuală, aceasta ar impune sarcini financiare nejustificate IMM-urilor sub pragul de TVA.
Inițiatorii proiectului estimau, la momentul publicării, că măsurile propuse vor genera venituri suplimentare de aproximativ 200 de miliarde de euro la bugetul UE în următorii zece ani. Primele rezultate ale digitalizării raportărilor fiscale sunt deja vizibile la nivelul Uniunii, având în vedere că, în doar doi ani, deficitul de încasare la TVA s-a redus la 5,3%, adică 61 de miliarde de euro (la sfârșitul lui 2021), ceea ce, conform Comisiei Europene, reprezintă „o îmbunătățire fără precedent” comparativ cu anii anteriori.
Inițiative proprii ale statelor membre
Concomitent, statele membre își continuă dezvoltarea propriilor sisteme de raportare, concentrându-se în special pe controlul continuu al tranzacțiilor prin raportările în timp real. De exemplu, Germania a adoptat, în prima jumătate a acestui an, o lege care prevede obligativitatea facturării electronice începând din 2027, implementată etapizat în funcție de mărimea contribuabililor. În același timp, țări precum Franța, Belgia și Polonia sunt în diverse faze de adoptare a unor sisteme similare, în timp ce în alte țări, precum Italia, acestea funcționează deja de câțiva ani.
În categoria raportărilor electronice menite să combată evaziunea fiscală se încadrează și sistemele electronice de monitorizare a transporturilor rutiere de mărfuri. Un astfel de sistem, Electronic Trade and Transport Control System (EKAER), a fost implementat în Ungaria încă din 2015, inițial implicând raportarea tuturor transporturilor de bunuri pe drumurile publice din țară. Totuși, Comisia Europeană a considerat că acest sistem încalcă normele UE și a cerut autorităților ungare să își alinieze sistemele la reglementările europene. Astfel, din 2021, regula se aplică doar pentru transporturile de bunuri cu risc fiscal.
Bulgaria a introdus recent un sistem electronic pentru monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat, inițial pentru tranzacțiile intracomunitare, iar ulterior, din ianuarie 2024, și pentru transporturile interne și transfrontaliere, potrivit Ramonei Țariuc, Director, Impozitare Indirectă de la Deloitte România.
România, tur de forță – de la SAF-T, la e-Factura și e-Transport
România a început, la rândul ei, procesul de digitalizare a raportărilor fiscale acum câțiva ani, implementând măsuri importante precum SAF-T (standard audit file for tax – fișierul standard de control fiscal) în mod etapizat, începând cu 1 ianuarie 2022 pentru marii contribuabili, generalizarea facturării electronice de la 1 ianuarie 2024 pentru tranzacțiile business-to-business și introducerea raportării RO e-Transport de la 1 iulie 2022, inițial pentru transporturile rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul național, și ulterior, de la 15 decembrie 2023, pentru transporturile rutiere internaționale de bunuri, indiferent de riscul fiscal.
Termenul de 1 iulie 2024 este extrem de important pentru contribuabilii din România deoarece, pe de o parte, dispare factura pe hârtie odată cu generalizarea facturării electronice, iar pe de altă parte, sistemul RO e-Transport devine complet funcțional, odată cu expirarea perioadei de grație pentru ultima categorie de transporturi incluse în sistem, respectiv transporturile rutiere internaționale de bunuri. După acest termen, toți contribuabilii obligați să raporteze transporturile de bunuri riscă amenzi și penalități în caz de neconformare.
Reguli pentru transporturile rutiere de marfă
Fiecare transport rutier de marfă care intră sub incidența reglementărilor RO e-Transport trebuie să aibă unul sau mai multe coduri unice de identificare a transportului (cod UIT), care identifică datele aferente bunurilor transportate. Pentru a obține acest cod, solicitantul trebuie să raporteze autorității fiscale date referitoare la expeditorul/beneficiarul transportului, tipul, cantitatea și valoarea bunurilor transportate, locul de încărcare/descărcare, mijlocul de transport utilizat, punctul de trecere a frontierei (dacă este cazul) etc.
Implementarea acestor sisteme, precum și a celor viitoare, cum ar fi extinderea e-Factura pentru tranzacțiile business-to-consumer sau e-TVA, presupune un efort considerabil din partea contribuabililor vizați, dar și pentru autoritățile fiscale. Pe termen lung, aceste măsuri sunt menite să aducă beneficii contribuabililor prin proceduri de raportare simplificate, controale mai puține și mai rapide pentru cei care se conformează, și un mediu de afaceri mai competitiv prin reducerea evaziunii fiscale, și autorităților fiscale prin eficiență sporită în derularea inspecțiilor fiscale, generalizarea controalelor la distanță și concentrarea pe zonele cu risc ridicat de fraudă, și încasări mai mari la bugetul de stat.
În aceste condiții, este de așteptat ca demersurile de digitalizare a raportărilor fiscale să continue, într-un ritm variabil, atât la nivel european, cât și în România. Astfel, este important ca sistemele dezvoltate în statele membre să fie suficient de flexibile pentru a putea fi integrate cu ușurință într-un sistem european eficient în combaterea fraudei și evaziunii fiscale în Uniunea Europeană.