În urmă cu un an, Delphi a informat că a decis să-şi mute producţia din Slovacia în România pentru a putea profita de costurile mai mici cu mâna de lucru. Cu toate acestea, Hospodarske Noviny susţine că din cauza calităţii scăzute a produselor realizate în România, Delphi trebuie să verifice din nou în Slovacia cablurile care vin din România înainte de a le livra uzinei Volkswagen din Bratislava.
Iniţial, compania americană vroia să transfere producţia în România la finele lui 2012 şi în acest sens aproximativ 80 de angajaţi de la Senica urmau să fie concediaţi până la finele lunii decembrie 2013 şi alte 460 de persoane până la finele lui 2014.
’45 de angajaţi ai Delphi Slovakia urmau să fie concediaţi în a treia etapă a procesului de restructurare însă deocamdată măsura a fost suspendată’, a declarat directorul oficiului forţelor de muncă de la Senica, Jan Kovar.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al companiei Delphi Slovakia, Agnieszka Przymusinska, a declarat că firma îşi adaptează afacerile la condiţiile de pe piaţă.
În plus, Hospodarske Noviny susţine că obiectivul iniţial, potrivit căruia toate concedierile trebuiau finalizate până în luna iulie 2014, va trebui să fie amânat. ‘Având în vedere situaţia actuală, procesul ar putea să se întindă pe mai multe luni.
Grupul american Delphi Automotive are trei fabrici pentru producţia de cabluri electrice în România la Moldova Nouă (Caraş-Severin), Ineu (Arad) şi Sânnicolau Mare (Timiş).
SURSA: Agerpres