Preşedintele filialei tulcene a Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), Silviu Gheorghe, a declarat că primele pensiuni care au fost ocupate integral au fost cele de lux, preţurile practicate pentru un pachet de cinci zile all-inclusive ajungând la 1.000 de euro.
‘Liniştea naturii şi sălbăticia zonei sunt valori apreciate de vizitatorii Deltei Dunării la care au acces inclusiv persoanele cu venituri modeste. Turiştii au posibilitatea de a participa la pregătirile pentru sărbătoare, iar în noaptea de Înviere să meargă cu barca, să ia lumină’, a afirmat Silviu Gheorghe.
În opinia sa, Sulina este în această perioadă cea mai căutată destinaţie turistică, artistul Radu Captari urmând să susţină recitaluri sâmbătă, la Sulina, duminică – la Crişan, iar luni – la Mila 23.
‘În Delta Dunării, la ora actuală sunt aproape 3.000 de turişti români care au venit aici doar pentru Sărbătorile Pascale. Acest număr nu-i include pe turiştii străini care au venit pentru a observa păsările’, a adăugat preşedintele filialei teritoriale a ANTREC.
Primarul oraşului Sulina, Aurel Dimitriu, şi-a exprimat speranţa ca în acest an numărul turiştilor să crească.
‘Anul trecut, fenomenul turistic la Sulina a stagnat. Sezonul turistic la noi începe cu adevărat în a doua parte a lunii iulie, atunci când populaţia oraşului ajunge şi la 15.000 de persoane. Important este însă faptul că cei care se ocupă cu turismul şi-au modernizat structurile de cazare şi cele de transport’, a declarat pentru AGERPRES edilul oraşului Sulina.
Datorită caracteristicilor sale naturale, Delta Dunării – zonă cu triplu statut internaţional, Rezervaţie a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă de importanţă internaţională, în special pentru păsările acvatice) şi Sit al Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural UNESCO – este una dintre destinaţiile turistice unice în Europa, dar şi una dintre cele mai scumpe destinaţii.
Sursa: Agerpres