Doi antreprenori români, Dragoș Cătălinoiu Gociman și Gabriel Iliescu, lansează cu ocazia Târgului de Turism al României, care va avea loc în perioada 22-25 februarie 2018 la Romexpo București, o platformă de prezentare, rezervare și vânzare a uneia dintre cele mai frumoase destinații turistice din România.
Este vorba despre ViziteazaDelta.ro, investiția inițială fiind de aproximativ 130.000 euro. ”Până în prezent, am alocat acestui proiect din fonduri proprii circa 130.000 euro, iar în următorul an intenționăm să mai investim încă 70.000 euro, bani care vor proveni tot din fonduri proprii”, a declarat Dragoș Cătălinoiu Gociman, unul dintre inițiatorii proiectului.
Platforma, care are deja o echipă de 21 angajați și un departament dedicat organizării evenimentelor Corporate în Delta Dunării, este specializată în promovarea de pachete turistice integrate (asta înseamnă: servicii de cazare, transport, masă, excursii, agrement într-un singur loc).
”Anticipăm că în primul an de funcționare, după lansarea oficială, vom avea vânzări de pachete turistice în valoare de aproximativ 3 milioane de euro”, a afirmat, la rândul său, Gabriel Iliescu, co-inițiator al proiectului. Antreprenorul crede că Delta Dunării poate fi acea ”locomotivă” capabilă să facă din România un punct de atracție pe harta turistică a lumii.
Un sejur de weekend în Delta Dunării prin ViziteazaDelta.ro pornește de la 98 euro/persoană pentru un weekend de trei zile/două nopți în regim All Inclusive (include transferul cu o ambarcațiune rapidă, cazare la minim 3 stele, pensiune completă și posibilitatea de a realiza excursii opționale către diferite zone din Delta Dunării) și poate ajunge până la 300 de euro și chiar mai mult pentru un pachet VIP (include printre altele: transfer cu elicopterul, ambarcațiuni VIP la dispoziție 24h/24, servicii de concierge personal).