Demisia lui Johnson și consecințele ei pentru Europa: Nu ne putem descurca fără Regatul Unit
Regatul Unit a avut câțiva ani destul de turbulenți. Vestea proastă: nici viitorul nu arată prea roz. Prognozele economice sunt sumbre, sistemul medical se confruntă cu suprasolicitarea, inflația va depăși probabil 10% toamna aceasta, și nimeni nu știe de fapt ce anume, mai exact, înseamnă „Brexit”.
Pentru germani și alți europeni întrebarea e dacă Regatul poate fi un partener adecvat pe termen mediu. A început în cele din urmă insula, zguduită de crize interne și de eterna dezbatere despre Europa, să devină impredictibilă pentru lumea exterioară?
Boris Johnson, care a anunțat joi că va demisiona, este personal responsabil pentru faptul că încrederea în guvernul britanic e aproape de zero în numeroase capitale europene. Relațiile dintre Berlin și Londra au fost puse practic la gheață. Totuși, pentru Regat, care a fost guvernat aproape trei ani de un clovn cu ajutorul unor ideologi și excentrici, problema nu este una doar de imagine, scrie spiegel.de
Reputația țării de putere mijlocie pragmatică fusese deja distrusă la momentul în care el a preluat funcția, dacă nu mai demult. E foarte posibil ca în biroul prezidențial de la Palatul Élysée din Paris și în cancelaria din Berlin să se fi auzit un suspin de ușurare când Johnson și-a anunțat demisia.
Însă partidul lui va continua să se certe în privința poziționării țării în raport cu restul Europei, întrucât neînțelegerile în această privință abundă încă, chiar și la șase ani după referendumul pentru părăsirea UE. Bătălia dintre ideologii care resping orice este european și moderații care consideră că apropierea de continent este un imperativ economic nu se va încheia cu plecarea lui Johnson. De fapt, Brexit continuă chiar și acum să amenințe stabilitatea internă a țării.
Mai mult, Scoția va vota probabil din nou, la anul, în privința secesiunii de Regat. Pericolul ca naționaliștii să câștige și ca scoțienii să aleagă independența este acum semnificativ mai mare decât la referendumul din 2014.
Persistă totodată întrebarea: ce înseamnă Brexit pentru Irlanda de Nord? Londra și Bruxelles-ul vor deopotrivă să evite cu orice preț o frontieră autentică între sudul și nordul insulei irlandeze. Dar, deocamdată, nimeni nu are o soluție, în parte și pentru că Downing Street a încălcat în repetate rânduri promisiuni și tratate.
Și totuși, în Europa nu există un substitut pentru Regat. Spre diferență de Berlin, în statele baltice, Polonia, Cehia și alte țări est-europene, Londra este considerată un partener de încredere. Vizitele lui Johnson la Kiev și gesturile lui exagerat de bombastice și imprudente – din perspectiva Berlinului – față de președintele ucrainean Volodimir Zelenski au fost întâmpinate cu aplauze în aceste țări. Omologii lui Johnson, Olaf Scholz, Emmanuel Macron și Mario Draghi pur și simplu s-au dus tardiv – din perspectiva acestor țări – acolo, când au vizitat Kievul luna trecută.
Armata britanică antrenează de ani buni soldați ucraineni, iar sprijinul pentru țara lor e puternic în toate partidele britanice. Londra a adoptat foarte devreme și foarte public o poziție împotriva președintelui rus Vladimir Putin.
Însă și limitele implicării britanice încep să devină clare în Ucraina
Într-un document strategic mult așteptat privind o nouă politică externă și de securitate, guvernul britanic a anunțat anul trecut o reorientare către regiunea Pacificului: mai mulți bani, nave și arme pentru o regiune pe care Londra și Washington o consideră teatrul viitoarei confruntări cu China.
Cabinetul Johnson a detașat în vară în regiunea indo-pacifică noul portavion de 65.000 de tone Queen Elizabeth, cu peste o duzină de avioane F-35, însoțit de distrugătoare, fregate și un submarin nuclear. Măsura se dorea a fi o demonstrație de forță și o dovadă a puterii britanice. „Britania globală” se întorsese, ca în visele imperiale ale activiștilor pro-Brexit.
Europa are nevoie de navele, soldații și armele britanice
Însă acum acea reorientare a devenit un risc. Fiind una dintre cele două puteri nucleare ale Europei, războiul lui Putin cere mult de la Marea Britanie. Pe continent e nevoie de navele, soldații și armele britanice. Londra a anunțat deja planuri de a-și mări prezența militară la Marea Baltică. Secretarul apărării Ben Wallace a trimis acolo în aprilie tancuri, artilerie și 8.000 de trupe pentru a face exerciții. Țara s-a implicat totodată în livrări de armament, zboruri de recunoaștere și misiuni de spionaj.
Există un mare pericol ca Regatul să se întindă mai mult decât îl ține plapuma, împărțindu-și resursele între Marea Nordului, Atlantic și Pacific. Dezastrul războiului din Irak din 2003, când cabinetul Tony Blair a trimis peste 46.000 de trupe în Orientul Mijlociu, încă mai planează ca o traumă pe fundalul memoriei colective. În Regat reticența față de război și intervenții e acum similară cu cea din SUA.
UE și Regatul vor trebui de acum să colaboreze din nou mai strâns, după ani de apatie reciproc cultivată. Dacă Regatul vrea să fie luat în serios și dacă vrea să evite o suprasolicitare în politica externă, atunci va trebui să construiască mai multe punți decât distruge.
Sloganul publicitar „Britania globală” nu a devenit cu nimic mai credibil acum, după ce cabinetul de la Londra a tăiat ajutoarele externe de dezvoltare, s-a retras din programul european Erasmus de schimb de studenți, ba chiar a încercat să deporteze ilegal imigranți în Rwanda. După sfârșitul epocii Johnson pe diplomații britanici îi așteaptă o muncă titanică.
