Demisia lui Klaus Iohannis?! Este informația momentului pe scena politică: Se cuvine să îi urăm succes

Klaus Iohannis

Sursă: Dreamstime

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, a comentat informațiile care spun că Mircea Geoană și cu Laura Codruța Kovesi ar putea intra în cursa pentru alegerile prezidențiale de peste doi ani. De asemenea, acesta a adus în discuție și informațiile care spuneau că președintele Klaus Iohannis va renunța la mandatul pe care îl are pentru a ocupa o altă funcție.

Daniel Funeriu, dur la adresa lui Mircea Geoană: Mult peste ce îl duce capul. Kovesi nu a scăpat nici ea de critici

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu privire la informațiile care au fost vehiculate în presă cu privire la persoana care îi va lua locul lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Acesta este de părere că printre cei care „doresc să pară inițiați” există trei teme principale, acestea fiind Mircea Geoană și Laura Codruța Kovesi pentru funcția de președinte al României, dar și președintele Klaus Iohannis ocupând o altă funcție înainte de terminarea mandatului pe care îl are. Potrivit lui Daniel Funeriu, aceste subiecte sunt „scenarii la șpriț”.

Fostul ministru al Educației spune că scenariul în care Mircea Geoană ajung președintele României pentru că este, în prezent, secretar general adjunct al Alianței Nord Atlantice (NATO), este „o aiureală” și explică și motivul.

„Geoană președinte pentru că e „tare la NATO”: o aiureală. De la „prostănacul” lui Iliescu, valetul lui Vîntu și vizitatorul incognito la Moscova, omul a ajuns adjunct. Mult peste ce îl duce capul. Și… vai de capul lui cum a ajuns acolo. Când se va afla vor râde și curcile de circumstanțele respective. Altminteri băiat de salon, politicos și capabil să vorbească rumeguș ore în șir. Un bun ambasador. Atât”, spune Daniel Funeriu.

Este inacceptabil ca Laura Codruța Kovesi să intre în cursa pentru prezidențiale

Daniel Funeriu a continuat prin a spune că Laura Codruța Kovesi nu ar putea intra în cura pentru prezidențiale deoarece aceasta a fost procuror șef și a avut acces la înregistrările private ale mai multor oameni.

„Kovesi președinte: ar fi împlinirea profeției lui Iliescu despre construcția unei „democrații originale”. E inacceptabil ca un fost procuror șef, fie el și Einstein al procurorilor, care a avut acces la mii de înregistrări ale vieții private a multor oameni, să intre în cursa prezidențială. Un parcurs solid, pusă pe orbită și susținută mai mult ca oricine de Băsescu (se poate spune fără a greși „omul numărul 1 al lui Băsescu”), un bilanț destul de slab la șefia DNA (mult prea multe achitări în dosare grele (e adevărat după destul de multe modificări ale legilor)), inițiator al mult-discutatelor „protocoale făuritoare de binom” (ca ministru NU am semnat niciun astfel de protocol), văzută excelent la nivel european. O mare vulnerabilitate legată de teza de doctorat, despre care în unanimitate experții susțin că e foarte slabă. Un verdict de neplagiat asupra căruia va plana o (mică) suspiciune. Dacă cumva pe traseul verdictului a intervenit salutar cineva, atunci va fi un președinte captiv, ceea ce, evident, e greșit. Eu sunt convins că nu va face greșeala să candideze. E mult prea abilă pentru asta, știe că cei care îi cunosc vulnerabilitățile o vor lăsa din mână în momentul crucial (cum au pățit Geoană și Năstase). Mai mult, e important ca România să aibă la nivel european un jucător de top. Și ea este”, mai spune fostul ministru.

Finalul mandatului lui Iohannis se suprapune cu momentul alocării de noi funcții la nivel european

În finalul mesajului publicat pe pagina de socializare, fostul ministru al Educației spune că finalul mandatului lui Klaus Iohannis se suprapune cu momentul în care se vor aloca noi funcții la nivel european.

„Iohannis șef la XXX înainte de terminarea mandatului (unde XXX este orice organizație internațională vreți). Nu vreau să caut în DEX adjectivul potrivit pentru un președinte care demisionează pentru a pleca șef la o organizație internațională. Cu atât mai mult cu cât 2024, finalul mandatului, se suprapune cu momentul alocării noilor funcții la nivel european. Funcții pentru care se cuvine să îi urăm succes.

Când mai vreți analize laser, treceți pe aici, până atunci eu am ceva important de făcut. Hai noroc”, mai spune Daniel Funeriu.

De asemenea, acesta adaugă că o singură persoană are tot ce trebuie pentru a putea fi pusă în funcția de președinte al României, subliniind că o cunoaște foarte bine.